Deputatul PNL Ovidiu Raetchi sustine ca presedintele PSD, Liviu Dragnea, ar trebui sa-i ceara demisia lui Dan Sova din Parlament si sa-l excluda din formatiunea pe care o conduce, în contextul în care DNA a solicitat, din nou, retinerea si arestarea senatorului social-democrat.
'Daca tot pretinde ca este reformatorul PSD, Liviu Dragnea trebuie sa faca un singur lucru: sa îi ceara colegului sau de partid Dan Sova demisia din Parlament si sa îl excluda din partid. Nu mai are sens sa mai asistam - cel mai probabil, saptamâna viitoare - la un nou spectacol cu mir, rugaminti, vot secret sau bile lipsa, dupa ce, în urma cu câteva luni, acelasi Sova a fost protagonistul celei mai jenante fugi de DNA', afirma Ovidiu Raetchi, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit deputatului PNL, 'Liviu Dragnea poate sa ne demonstreze ca într-adevar nu îi protejeaza pe cei suspecti de coruptie prin delimitarea urgenta si radicala de Dan Sova'.
'Daca a înteles ceva din protestele de strada de acum doua saptamâni si daca îsi asuma faptul ca partidele au nevoie de o reforma interna temeinica, presedintele PSD trebuie sa renunte la protejarea unor corupti pentru ca au carnet de partid', afirma el.
Liberalul sustine, totodata, ca PSD poate arata ca vrea sa se reformeze daca va sustine si vota proiectul de lege privind simplificarea procedurilor de ridicare a imunitatii, precum si daca sprijina Agentia Nationala de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.
Comentează