Primarul liberal al municipiului Rădăuţi, Bogdan Loghin, anunţă, joi, că susţine candidatura lui Nicuor Dan la alegerile rpezidenţiale, deoarece ”politica nu trebuie să fie despre calcule de culise şi jocuri de partid, ci despre oameni”. Imediat după anunțul primarului, PNL Suceava a transmis un comunicat de presă prin care anunță că Bogdan Loghin va fi exlcus din partid și îl acuză de traseism.
”PNL Suceava îl exclude astăzi pe primarul traseist și trădător Bogdan Loghin
PNL Suceava anunță astăzi excluderea lui Bogdan Loghin din partid, ca urmare a incoerenței și lipsei de consecvență în parcursul său politic. Acțiunile sale din ultima perioadă, marcate de treceri succesive de la un partid la altul, demonstrează o lipsă de loialitate și de principii politice clare.
A încercat să treacă la PSD
Recent, Bogdan Loghin a încercat să se alăture PSD, însă a fost refuzat. De asemenea, a tatonat o posibilă colaborare cu AUR, fără succes. În cele din urmă, a găsit sprijin în Nicușor Dan, liderul unui proiect politic care încearcă să atragă membri fără un parcurs politic stabil.
PNL respinge ferm oportunismul și lipsa de integritate politică, iar excluderea lui Bogdan Loghin confirmă această poziție.
În ceea ce privește susținerea candidatului la alegerile prezidențiale, Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a reafirmat sprijinul său clar pentru candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR și al minorităților naționale, Crin Antonescu. Tentativele lui Nicușor Dan de a-și asocia imaginea cu președintele interimar Bolojan reprezintă o strategie lipsită de substanță, menită să inducă în eroare electoratul.
Candidatul Alianței „România Înainte”, Crin Antonescu, reprezintă singura opțiune viabilă pentru dezvoltarea economică a României și pentru consolidarea relațiilor cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii.”, arată un comunicat al PNL Suceava.
Comentează