Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL Timiș îl calcă în picioare pe primarul Timișoarei: Schimbările făcute de Fritz denotă nivelul de cultură al unei mături

Express de Banat
Dominic Fritz

E scandal uriaș la Timișoara. Agenda Culturală a orașului a picat la vot în Consiliul Local. Deși PNL și USR guvernează în alianță pe plan local, liberalii au refuzat să voteze agenda, pe motiv că nu e transparent constituită, dar și pe motiv că multe de vechile festivaluri locale au fost scoase de la finanțare. Rapid, primarul Dominic Fritz a ripostat acuzând PNL de sabotaj. Spiritele s-au încins atât de tare încât PNL a transmis, în urmă cu puțin timp uncomunicat în care acuză că schimbările din agenda culturală sunt făcute de oameni care au nivelul cultural al unei mături.

Citește și: Scandal în Consiliul Local Timișoara. Dominic Fritz: PNL sabotează cultura / Replica liberalilor: 'Primarul nu a discutat proiectul cu nimeni'

Iată ce transmit cei de la PNL:

Ziua istorică în care a fost anunțată organizarea expoziției Brâncuși - cel mai important eveniment cultural din anul Capitalei Europene a Culturii a fost murdărită de administrația Fritz: în primul rând prin propunerea unei Agende Culturale mediocre și netransparente, iar în al doilea rând, prin crizele de isterie pe Facebook care scad încrederea publicului în titlul pe care îl vom purta anul viitor. În timp ce Consiliul Județean Timiș compensează incompetența și lipsa de viziune a primarului Dominic Fritz privind Capitala Europeană a Culturii, echipa USR de la Primăria Timișoara elimină din peisajul culturii timișorene Festivalul JazzTM, Festivalul TimFloralis și Ruga Timișoarei.

Evenimente care au adus faimă Timișoarei în țară și peste hotare nu mai sunt incluse în agenda culturală a administrației USR din Timișoara pentru anul 2022. Administrația USR și-a făcut o agendă culturală părtinitoare, ignorând unul din sloganurile cu care a ajuns să conducă frâiele acestui municipiu: transparența. Nici din punct de vedere al conținutului cultural nu stau mai bine. Ce fel de agendă culturală ar putea avea Timișoara fără Festivalul de Operă și Operetă în aer liber, ajuns la a 17-a ediție sau Bega Bulevard, eveniment aflat la a 15-a ediție?

”Agenda culturală nu a fost discutată în comisiile de specialitate, nu a fost prezentată nimănui. Noi, PNL, am și cerut retragerea proiectului de pe ordinea de zi și rediscutarea lui pe îndelete, dar nu s-a dorit. Drept urmare, consilierii locali PNL nu au votat împotrivă, ci au decis să nu își exprime dreptul la vot până când agenda culturală nu va fi analizată. Vom face această analiză în scurt timp și, atunci când proiectul va reveni pe ordinea de zi a CL Timișoara, vom putea vota în cunoștință de cauză, nu cu ochii închiși”, a transmis viceprimarul Cosmin Tabără.

Deoarece nu cunoaște specificul Timișoarei e imposibil pentru actualul primar al Timișoarei să rezoneze cu cetățenii săi. Ce l-a deranjat la denumirea de „Rugă”? Conotația religioasă de care USR-iștii fug ca de tămâie? Sau poate sunt sătui să tot audă „rugile” timișorenilor precum „Nu ne mai lăsați în frig!”, „Curățați orașul!” sau „Rezolvați problema traficului!”?

Nu, domnilor din USR, liberalii NU blochează cultura înainte ca Timișoara să fructifice titlul de Capitală Culturală Europeană în 2023. Liberalii își doresc ca un titlu unic pentru istoria acestui oraș să fie valorificat cât mai bine cu putință, să aducă plus valoare orașului și timișorenilor, județului și României. Și pentru ca aceste dorințe să devină realitate, liberalii din Timișoara doresc transparență și analiză a proiectelor.

Titlu Timișoarei a fost câștigat prin munca unei echipe, în timpul administrației liberale, iar PNL are tot interesul ca anul 2023 să fie unul de succes, așa cum ne interesează să păstrăm valorile și tradițiile Banatului. Anul trecut tradițiile, folclorul și Ruga au fost înlocuite cu o acțiune LGBT în parcul de lângă Catedrala Mitropolitană, iar lucrul acesta, timișorenii nici nu-l uită, nici nu-l iartă. Astfel de greșeli pot fi făcute doar de către oameni cu un nivel de cultură similar unei mături, oameni care vor beneficiile unui titlu, dar nu înțeleg cum a fost câștigat.

Consilierii locali liberali se vor întâlni, în scurt timp, cu conducerea Casei de Cultură a Municipiului, discuțiile urmând să fie axate pe analiza evenimentelor culturale propuse spre finanțare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.