Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL va contesta la CCR reluarea votului pe legea defăimării

alinaGorghiu

Co-președintele PLN, Alina Gorghiu, a declarat miercuri că partidul pe care îl conduce va contesta la CCR reluarea voturilor din această săptămână, inclusiv a votului prin care legea defăimării a fost retrimisă la Comisia Juridică, deși săptămâna trecută a fost respinsă. Social democrații au dat vina pe sistemul electronic, drept urmare astăzi au schimbat procedura de vot.

„Suntem în fața unui spectacol dintre găștile de la PSD, pentru că mie nu mi-e clar care e problema, cert este că este pentru prima dată în Parlament când o lege care a fost respinsă de Camera Deputaților a fost repusă votului la interval de o săptămână. Logica la baza acestei încălcări flagrante a regulamentului și a Constituției este Legea defăimării, ca să înțelegeți miza acestui spectacol. Domnul Dragnea, pentru a-și satisface un orgoliu personal și anume pentru a-și vedea legea devenită realitate și reintrodusă în circuitul legislativ, a călcat în picioare un sistem electronic de vot care funcționa în mod corect și pe care conducerea Camerei a plătit 500.000 de euro, a călcat în picioare un regulament și a călcat în picioare colegii pe care i-a tot criticat”, a declarat Alina Gorghiu, citată de ȘtiripeSurse.

Co-președintele PNL a declarat că liberalii au ales să nu fie părtași la revotarea unor legi care trecuseră deja prin Camera Deputaților și astfel au ales să părăsească sala.

„Am ales să nu fim părtași la această încălcare a legii, am părăsit plenul, am refuzat să votăm sau să revotăm niște legi care erau deja votate de Camera Deputaților și vom contesta la CCR pe motive extrinseci toată această procedură pentru că nu mi se pare normal ce se întâmplă. Vă mărturisesc că nu înțeleg de ce domnul Dragnea are așa o mare dorință în a-și promova o lege controversată, (…) o lege care oricum va fi atacată de PNL la Curtea Constituțională pe motive de încălcare flagrantă a Constituției, a dreptului la liberă exprimare”, a completat Alina Gorghiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.