Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL va sesiza CCR cu privire la numirea Irinei Radu la conducerea TVR

ccr curtea constitutionala

PNL va contesa la Curtea Constituţională procedura de numire a Irinei Radu la conducerea Televiziunii Publice, a anunţat marţi secretarul executiv al liberalilor, Radu Carp. "Ne întrebăm de ce s-a preferat încălcarea legii cu atâta rapiditate, probabil că sunt motive pe care cei de la PSD (...) vor dori să le explice. Grupul parlamentar al PNL a anunţat încă de prima dată când s-a comis acel abuz privind votul în plen în privinţa doamnei Ghiurco că va trimite o sesizare la CCR. Aceasta a fost deja trimisă. Aşteptăm răspunsul Curţii. Pe ceea ce s-a întâmplat în şedinţa de comisii reunite de ieri şi în şedinţa de plen, la fel, vom depune o sesizare la CCR. Probabil că acestea vor fi judecate cu celeritate pentru a detensiona situaţia şi aşa tensionată din cadrul televiziunii publice. Noi considerăm că vom avea câştig de cauză", a explicat Carp. El a arătat că în numirea Irinei Radu la şefia TVR a fost comis un abuz, conform Agerpres.

 

"Ar fi trebuit să se respecte articolul din lege care spune că se examinează doar propunerea Consiliului de Administraţie. Este un abuz, o interpretare a legii a spune că se examinează o propunere care nici măcar nu fost trimisă de Consiliul de Administraţie", a arătat Carp, referindu-se la Irina Radu.

 

Liberalul a precizat că este o chestiune de câteva zile depunerea contestaţiei la CCR.

 

"Dacă cele două contestaţii sau una dintre ele va avea câştig de cauză la CCR, este o mare problemă legat de actele care vor fi întocmite de conducerea numită ilegal astăzi de către plen", a adăugat secretarul executiv al PNL.

 

Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a admis marţi propunerea de numire a Irinei Radu în funcţia de preşedinte - director general al SRTv. Liberalii nu au participat la acest vot.

 

Irina Radu a primit luni aviz pozitiv din partea Comisiilor de cultură ale Parlamentului pentru această poziţie.

 

Luni, Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au decis să le audieze atât pe Monica Ghiurco, cât şi pe Irina Radu pentru funcţia de preşedinte - director general al SRTv, chiar dacă CA al TVR a recomandat-o pe Ghiurco pentru această calitate. Ghiurco a fost avizată negativ de comisiile de specialitate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.