Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL, victorie mare la Curtea Constituțională: înfrângere usturătoare pentru PSD

www.ccr.ro
CCR

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, o sesizare a PNL şi a decis că este neconstituţională Legea pentru aprobarea OUG 37/2020 referitoare la acordarea unor facilităţi pentru împrumuturile date de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 89: Care e sensul să mă duci 48 de ore la spital?


Potrivit unui comunicat al CCR, cu unanimitate de voturi, judecătorii au admis obiecţia de neconstituţionalitate şi au constatat că Legea pentru aprobarea OUG 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori este neconstituţională, în ansamblul său, fiind contrară principiului bicameralismului, prevăzut de art.61 alin.(2) din Constituţie.

În aprilie, liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, anunţa că liberalii atacă la Curtea Constituţională proiectul de lege de aprobare a OUG 37/2020 privind acordarea unor facilităţi celor care au credite, după ce actul normativ a fost modificat în Parlament.

"Am spus încă de la început, de când am intrat în această situaţie, că vom ataca la Curtea Constituţională absolut orice demers populist care nu are o susţinere şi o fundamentare serioasă în realitate. (...) Sigur că ordonanţa, aşa cum ne-am aşteptat, a fost modificată în Parlament şi, din acest motiv, pe ideea că lucrurile au fost deja clar stabilite de către Guvern şi nu mai era nevoie de această modificare, o să atacăm la Curtea Constituţională legea adoptată", afirma Roman.

Camera Deputaţilor a adoptat, în aprilie, cu mai multe amendamente, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 37/2020.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare suspendarea, la cerere, a obligaţiilor de plată aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, pentru o perioadă care să nu depăşească data de 31 decembrie 2020, pentru unii beneficiari ai creditelor acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare, pe fondul posibilelor dificultăţi pe care aceştia le-ar putea întâmpina în rambursare ca urmare a efectelor pandemiei COVID-19 (persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, întreprinderi mici şi mijlocii, IFN-uri).

"Dobânda datorată de debitori, precum şi comisioanele aferente corespunzătoare sumelor scadente a căror plată a fost suspendată nu se capitalizează la soldul creditului existent, la finalul perioadei de suspendare. (...) Pentru debitori persoane fizice pentru care prelungirea maturităţii creditelor depăşeşte limita de vârstă prevăzută prin reglementările creditorilor de acordare a creditelor, creditorii procedează la restructurarea creditelor cu depăşirea limitei de vârstă", prevede, printre altele, proiectul adoptat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.