Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL vrea să oblige toate firmele să-și schimbe denumirea dacă aceasta conține cuvintele 'național' sau 'român'

AGERPRES
registrul comertului

Mai mulţi parlamentari de la PNL propun, într-un proiect depus la Parlament, interzicerea înscrierii la Registrul Comerţului a firmelor a căror denumire conţine cuvintele "naţional", "român", "institut" sau derivatele acestora, cu excepţia celor care au capital integral sau majoritar de stat, informează Agerpres.

Propunerea legislativă, semnată de 16 deputaţi şi senatori liberali, modifică şi completează în acest sens art. 49 din Legea nr.265/2022 privind Registrul Comerţului şi alte acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în Registrul Comerţului.

Ce se interzice

"Nu poate fi înscrisă o firmă care conţine cuvintele "naţional", "român", "institut" sau derivatele acestora ori cuvinte sau sintagme caracteristice denumirilor utilizate de autorităţile şi instituţiile publice centrale sau locale. Fac excepţie (...) societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, regiile autonome, precum şi societăţile comerciale şi regiile autonome de interes local sau judeţean la care o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar integral sau majoritar", prevede proiectul.

În legea în vigoare se prevede că nu poate fi înscrisă o firmă a cărei denumire conţine aceste cuvine "dacă aceasta este de natură să creeze confuzie cu denumirea unei autorităţi sau instituţii publice centrale sau locale".

Iniţiatorii au explicat în expunerea de motive a proiectului că această prevedere aflată în vigoare "lasă loc de interpretări arbitrare privind conformarea sau neconformarea cu legislaţia unor societăţi".

"În mod evident, firmele care conţin cuvintele "naţional", "român", "institut" sau derivatele acestora ori cuvinte sau sintagme caracteristice denumirilor utilizate de autorităţile şi instituţiile publice centrale sau locale trebuie să rămână apanajul autorităţii locale şi de stat", au arătat iniţiatorii, deputaţii liberali Florin Roman, Ioan Cupşa şi Gabriel Andronache.

Firmele au 120 de zile să-și schimbe denumirea

Proiectul introduce texte noi prin care se impune termenul de 120 de zile în care o societate, companie care îşi diminuează ponderea capitalului de stat sau public local sub pragul majoritar trebuie să-şi schimbe denumirea prin eliminarea cuvintelor "naţional", "român", "institut" şi derivatele acestora, stabilindu-se şi sancţionarea cu dizolvarea în cazul nerespectării acestui termen.

"Modificarea actului constitutiv al unei societăţi naţionale, companii naţionale, societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat sau al unei societăţi comerciale de interes local sau judeţean la care o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar integral sau majoritar, care are ca efect diminuarea ponderii capitalului de stat sau public local sub pragul majoritar şi a cărei firmă a fost înscrisă în registrul comerţului conţinând cuvintele "naţional", "român", "institut" sau derivatele acestora ori cuvinte sau sintagme caracteristice denumirilor utilizate de autorităţile şi instituţiile publice centrale sau locale, obligă profesionistul la schimbarea denumirii acesteia în termen de cel mult 120 de zile", prevede proiectul.

De asemenea, nerespectarea acestor dispoziţii se sancţionează "conform prevederilor art. 227, alin 1, lit g din Legea societăţilor comerciale 31/1990".

"Dacă în termen de 120 de zile nu s-a operat schimbarea denumirii societăţii, considerăm oportună şi necesară, dată fiind gravitatea pe care o comportă neconformarea cu aceste norme, sancţionarea prin dizolvare", au mai explicat iniţiatorii.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.