Proiectele finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă „o gură de oxigen” atât pentru CFR Călători, cât și pentru industria românească de material rulant, aflată în declin din cauza lipsei investițiilor din ultimele decenii. Declarația a fost făcută miercuri de directorul general al companiei, Traian Preoteasa, în cadrul prezentării stadiului programului de modernizare.
Potrivit acestuia, întregul program PNRR dedicat CFR Călători este realizat exclusiv de firme românești, toate întreprinderile specializate pe reparații sau producție de material rulant primind contracte. „Este o gură de oxigen – şi pentru noi, şi pentru ei”, a subliniat Preoteasa, potrivit AGERPRES, explicând că sectorul s-a degradat tocmai din lipsa comenzilor publice din ultimii 25–30 de ani.
13–15% din flota CFR este modernizată prin PNRR
Prin proiectele aflate în derulare, compania reușește pentru prima dată după trei decenii să modernizeze între 13% și 15% din parcul de material rulant, compus în mare parte din locomotive și vagoane cu o vechime medie de peste 40 de ani. Programul include modernizarea a 55 de locomotive electrice, 20 de locomotive diesel-hidraulice convertite în locomotive cu baterii și 139 de vagoane de călători din toate categoriile – de la clasa I și II, la vagoane bar-bistro, cușetă, dormit sau adaptate pentru persoane cu dizabilități.
Modernizările sunt realizate de șase companii românești specializate. Softronic Craiova, Reloc Craiova, SCRL Brașov, Electroputere VFU Pașcani, Remarul 16 Februarie Cluj-Napoca și Atelierele CFR Grivița lucrează în paralel la cele trei mari loturi ale proiectului. Până în prezent, au fost livrate 24 de locomotive și 42 de vagoane modernizate. Până la finalul anului 2025, flota CFR Călători ar urma să includă 96 de unități modernizate – 27 locomotive electrice, 9 locomotive de manevră cu acumulatori și 60 de vagoane de călători. Restul unităților vor fi livrate până la 30 iunie 2026.
Traian Preoteasa a evidențiat și faptul că noile vagoane modernizate oferă un nivel de confort superior chiar și față de ramele noi Alstom aflate în circulație. „Este o diferență foarte mare. (…) Eu spun că este un mare avantaj și este un confort sporit chiar și față de ramele noi Alstom”, a afirmat șeful CFR Călători, precizând că aceste vagoane sunt proiectate și executate foarte bine și sunt mai potrivite pentru distanțe lungi. Acesta a adăugat că sunt necesare în continuare trenuri noi, însă modernizarea flotei trebuie dublată de investiții urgente în infrastructură, pentru ca materialul rulant modern să nu circule „pe linii vechi”, unde se deteriorează rapid și nu poate atinge parametrii optimi.
Trenurile echipate cu material rulant modernizat circulă deja pe rute intens folosite precum București–Constanța, București–Brașov, București–Iași, București–Suceava, București–Galați, București–Cluj și București–Arad, oferind pasagerilor condiții mult îmbunătățite.
Proiectul prevede și investiții în mentenanță și digitalizare: două hale noi la Craiova și Baia Mare, simulatoare digitale pentru mecanicii de locomotivă la Depourile București Nord și Brașov, precum și o platformă digitală pentru managementul flotei și al mentenanței, menită să reducă timpii de imobilizare și să optimizeze intervențiile.
Valoarea totală a proiectului este de 2,074 miliarde de lei. Din această sumă, 590 milioane de lei provin din fonduri europene (grant și împrumut), iar 1,153 miliarde de lei reprezintă contribuția bugetului de stat, la care se adaugă TVA de 331 milioane de lei. Finalizarea livrărilor este programată pentru 30 iunie 2026, iar proiectul trebuie finalizat în integralitate până la 31 decembrie 2026.






























Comentează