Candidatul PNȚCD, Sebastian Bodu, a vorbit și el despre decență.
Prim-vicepreședintele PNȚCD, Vlad Moisescu, este convins că 25 mai va fi momentul de relansare al formațiunii creștin-democrate. „Am certitudinea că la alegerile din 25 mai, PNȚCD va obține scorul de 5%. Acesta va fi momentul cheie, în care partidul se va relansa pe poziția de alternativă a actualei clase politice. Avem obligația, cel puțin morală, de a duce mai departe proiectul de țară al Seniorului Corneliu Coposu, acela de a urma calea către Occident, spre consolidarea apartenenței României la NATO și la Uniunea Europeană.”.
Vicepreședintele PNȚCD, Diana Tușa, și-a exprimat convingerea că românii vor vedea în PNȚCD un partener de nădejde. „Pe lângă decență și onestitate, PNȚCD este un partid care le propune românilor un parteneriat sincer. În PNȚCD există determinarea și voința de a găsi soluții la problemele oamenilor. Există aceste soluții, dar până acum politicienii care s-au perindat la Putere, au fost mânați de interese personale sau de partid și nu de bunăstarea românilor, cărora le-a aruncat până acum praf în ochi și minciuni sub forma unor promisiuni electorale.”.
„Sunt convins că la alegerile din 25 mai, PNȚCD Bihor va obține peste 7.000 de voturi. Foarte mulți oameni, tineri și mici întreprinzători, au dorit să vină lângă noi, pentru că doresc să adere la o doctrină politică nouă și la un partid care are o abordare onestă. Toți cei cu care am vorbit consideră că PNȚCD poate fi alternativa celorlate construcții politice care au dovedit, în timp, că nu au fost capabile să găsească soluții reale pentru aceste categorii ale populației.,”, a declarat Alexandru ICHIM, președintele interimar al PNȚCD Bihor.
Comentează