DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Poarta Sărutului deteriorată. Directorul Centrului Brâncuşi demizionează

poarta_sarutului
Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Primăriei, Ramona Evulescu, într-o conferință de presă, aceasta precizând că directorul Centrului Brâncuși, instituție în grija căreia se află monumentele lui Constantin Brâncuși, și-a depus demisia de onoare în urma scandalului iscat de spălarea cu jet de apă sub presiune a Porții Sărutului și a constatărilor făcute de experții internaționali. Radu Boroianu, președintele comisiei de verificare, a declarat că între Ministerul Culturii și Centrul Constantin Brâncuși exista un protocol care prevedea că mijloacele de întreținere a monumentelor lui Brâncuși să fie lăsate în grija instituției din Gorj. După acțiunea de anul trecut care a dus la degradarea unor porțiuni ale sculpturii, reprezentanții Ministerul Culturii au decis să suspende respectivul protocol și să preia coordonarea acțiunilor referitoare la operele brâncușiene. "Am analizat toate monumentele, inclusiv Coloana Infinitului și am hotărât să suspendăm protocolul existent între Ministerul Culturii și Centrul Brâncuși. Primăria nu va mai efectua nicio lucrare asupra operelor, în acest sens fiind anulate și cele două spălări programate pentru acest an. Nu vor mai fi acceptate decât echipe pluridisciplinare care să corespundă materialului din care sunt făcute operele", a declarat Radu Boroianu. Secretarul de stat din Ministerului Culturii a mai adăugat că în urma spălării cu jet de apă sub presiune, mici bucăți din Poarta Sărutului s-au desprins, iar materialul din care este făcut monumentul, travertinul, s-a albit, culoarea acestuia fiind galbenă. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.