Tânărul tenisman spaniol Carlos Alcaraz (19 ani) continuă să conducă în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti, publicat luni, urmat de compatriotul său Rafael Nadal şi de norvegianul Casper Ruud, ca şi săptămâna trecută, potrivit Agerpres.
Rusul Andrei Rublev, care a câştigat duminică prima ediţie a turneului ATP de la Gijon (Spania), a urcat un loc în clasament, fiind acum pe 8. Învinsul său în finală, americanul Sebastian Korda (24 ani), a făcut un salt de 11 locuri şi se află pe 36.
Canadianul Felix Auger-Aliassime, victorios duminică în finala turneului de la Florenţa, a revenit în top 10, urcând trei locuri faţă de săptămâna trecută. Americanul Jeffrey Wolf, finalistul de la Firenze, a urcat 19 locuri şi se află pe cea mai bună poziţie a carierei - 56.
Românul Nicholas David Ionel (19 ani) continuă ascensiunea spre top 200, după un salt de zece locuri faţă de săptămâna precedentă, care l-a dus pe 253, cea mai bună clasare din carieră.
Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Carlos Alcaraz (Spania) 6.730 puncte
2 (2). Rafael Nadal (Spania) 5.810
3 (3). Casper Ruud (Norvegia) 5.600
4 (4). Daniil Medvedev (Rusia) 5.155
5 (5). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 4.930
6 (6). Alexander Zverev (Germania) 4.860
7 (7). Novak Djokovic (Serbia) 4.320
8 (9). Andrei Rublev (Rusia) 3.685
9 (8). Taylor Fritz (SUA) 3.195
10 (13). Felix Auger-Aliassime (Canada) 3.155
........................................................................
253 (263). Nicholas David Ionel 202
298 (299). Filip Cristian Jianu 166
337 (340). Marius Copil 143
380 (383). Cezar Creţu 120
483 (486). Ştefan Paloşi 74
515 (575).Sebastian Gima 65
603 (622). Nicolae Frunză 45
610 (593). Bogdan Ionuţ Apostol 45
673 (674). Călin Manda 35
696 (697). Gabi Adrian Boitan 32
....
Clasamentul ATP la dublu
1 (1). Rajeev Ram (SUA) 7.100 puncte
2 (2). Joe Salisbury (Marea Britanie) 7.010
3 (3). Wesley Koolhof (Olanda) 6.600
4 (4). Neal Skupski (Marea Britanie) 6.540
5 (5). Jean-Julien Rojer (Olanda) 5.170
6 (6). Marcelo Arevalo (El Salvador) 4.915
7 (7). Mate Pavic (Croaţia) 4.770
8 (9). Nikola Mektic (Croaţia) 4.565
9 (8). Michael Venus (Noua Zeelandă) 4.410
10 (10). Tim Puetz (Germania) 4.305
.........................................................
123 (125). Victor Vlad Cornea 659
285 (180). Horia Tecău 200
298 (298). Alexandru Jecan 192
429 (454). Cezar Creţu 125
498 (491). Ştefan Paloşi 101
...
Podium neschimbat în clasamentul ATP, cu Carlos Alcaraz lider
București
23°C
Articole Similare

21
Carlos Alcaraz pe primul loc în clasamentul ATP: Pe ce loc se află cel mai bine clasat român
21

91
Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu nu s-a modificat: Întâlnire a echipei medicale, pentru a decide conduita terapeutică imediată
91

29
Căpitanul U21 Alexandru Muși, votat 'tricolorul lunii'
29

59
Meciul FC Barcelona – Atletico Madrid va fi arbitrat de românul Istvan Kovacs
59

71
Corvinul Hunedoara critică modificările aduse Legii 4/2008
71

40
VIDEO Sevilla FC, confruntare tensionată cu suporterii după înfrângerea cu Real Oviedo
40

172
Ionuț Lupescu, mesaj pentru Mircea Lucescu, internat la ATI: Acum dumneata duci cea mai grea luptă, cu cel mai puternic adversar
172

90
Sorana Cîrstea rămâne cea mai bine clasată româncă în WTA
90

75
Bernardo Silva va pleca de la Manchester City după nouă ani
75

6.375
Starea lui Mircea Lucescu se deteriorează accelerat: inconștient și fără reacție la tratament
6.375

38
Tommy Paul a câștigat turneul ATP de la Houston
38

140
Rapid, învinsă de U Cluj în Giulești după dubla lui Mendy
140

362
Serie A: victorie importantă pentru Interul lui Chivu în confruntarea cu AS Roma
362
















Comentează