Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Podul peste Dunăre de la Brăila va fi dat în circulație în acest an. Nicolae Ciucă: 'Avem garanții'

pod dunare

Podul peste Dunăre de la Brăila va fi dat în circulație la sfârșitul acestui an, a anunțat premierul Nicolae Ciucă, care se află acolo într-o vizită de lucru.

„Avem garanții în acest moment că se vor întreprinde toate demersurile și se vor executa lucrările astfel încât în luna decembrie, anul acesta, podul să poată fi dat în circulație”, a spus Nicolae Ciucă.

Podul de la Brăila va avea trei deschideri: o deschidere principala (1.120 m) și două deschideri laterale de 489,65 m pe malul Brăila și 364,65 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare.

În total, podul de la Brăila va măsura aproape 2 kilometri, iar pe lângă el se construiesc și alți 23 de kilometri de drum nou care să lege podul de infrastructura rutieră din zonă.

Realizarea podului propriu-zis este în prezent în grafic și ar urma să fie gata până la finalul anului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.