"Podul şi Dunărea la Brăila" este tema Simpozionului de Artă Plastică - Tabăra de pictură de anul acesta, eveniment dedicat elevilor din clasele V-VIII din toată ţara, potrivit informaţiilor furnizate de organizatorul manifestării, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila, potrivit Agerpres.
Tabăra de Artă Plastică are două secţiuni, Pictură şi Desen, iar participanţii trebuie să trimită până pe 10 iunie, la adresa de email [email protected], lucrarea aferentă secţiunii alese, cu respectarea specificaţiilor din regulamentul de desfăşurare a evenimentului.
"Simpozionul este dedicat împlinirii a 20 de ani de la adoptarea Convenţiei pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial de către UNESCO. Simpozionul este un eveniment competitiv care dezvoltă cunoştinţele, gustul estetic şi deprinderile artistice ale elevilor; stimulează potenţialul artistic şi creativ al elevilor, antrenându-le în acelaşi timp imaginaţia, concentrarea şi capacitatea de sinteză; descoperă şi promovează noi talente; promovează originalitatea în creaţiile personale", potrivit Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila.
Premiile acordate fiecărei secţiuni (Pictură şi Desen) sunt următoarele: Premiul l - 400 lei, Premiul II - 300 lei, Premiul III - 200 lei, Menţiunea I - 100 lei, Menţiunea II - 100 lei, Menţiunea III - 100 lei.
Jurizarea va avea loc în perioada 12-15 iunie. Cei interesaţi pot obţine mai multe informaţii accesând site-ul sau pagina de Facebook ale Centrului de Creaţie Brăila.
Simpozionul de Artă Plastică - Tabăra de pictură este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila, cu sprijinul Consiliului Judeţean Brăila şi Primăriei Municipiului Brăila.
Comentează