Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polițiștii au plecat pe urma banilor: amenzi URIAȘE pentru bănci și benzinării

politie

Poliţiştii structurilor de ordine publică au aplicat, în primele şase luni ale acestui an, sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 318.800 de lei unităţilor şi instituţiilor de interes public controlate în cazul cărora au fost identificate sisteme electronice nefuncţionale.

Citește și: Carmen Dan ar putea ajunge pe mâna procurorilor DNA: Îi facem plângere penală

Potrivit unui comunicat al IGPR, în această perioadă, din totalul celor 8.554 de unităţi şi instituţii de interes public controlate, poliţiştii au identificat 158 de unităţi cu sisteme electronice nefuncţionale. Astfel, au fost aplicate 326 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 318.800 de lei, dintre acestea 121 fiind aplicate factorilor responsabili din cadrul unităţilor în cauză, iar 205 prestatorilor de servicii. 

De asemenea, poliţiştii au efectuat 1.820 de controale la unităţile bancare. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 42 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 81.300 de lei, 26 fiind aplicate factorilor responsabili din cadrul unităţilor şi 16 fiind aplicate prestatorilor de servicii. 

În urma controalelor efectuate la 1.238 de societăţi care au ca obiect de activitate schimbul valutar, poliţiştii au constatat că 96% au implementat cerinţele minimale, în timp ce în 21 de cazuri sistemele electronice ale obiectivelor nu erau funcţionale, fiind dispuse măsuri pentru remedierea defecţiunilor. Urmare a deficienţelor constatate, au fost aplicate 44 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 65.000 de lei. 

În perioada analizată, poliţiştii au verificat şi 844 de instituţii de creditare din categoria organizaţiilor, pentru deficienţele constatate fiind aplicate 55 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 57.200 de lei. 

Poliţiştii au controlat şi 2.003 case de amanet/unităţi profilate pe activităţi cu bijuterii din metale preţioase, constatând că în 15 cazuri sistemele de alarmare la efracţie ale obiectivelor nu erau funcţionale. În acest context, au fost aplicate 88 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 100.500 de lei. 

În cazul celor 2.183 de unităţi poştale verificate au fost identificate 278 de unităţi la care sistemele electronice de securitate nu erau funcţionale. Astfel, poliţiştii au aplicat 233 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 226 pentru unităţile poştale şi 7 pentru prestatorul de servicii, cuantumul amenzilor fiind de 528.000 de lei. 

Au fost efectuate controale şi la 2.235 de staţii de comercializare a carburanţilor, ca în care au fost identificate 50 de unităţi la care sistemele electronice de securitate nu erau funcţionale. 

Poliţiştii au aplicat 164 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 261.300 de lei, dintre care 146 au fost aplicate unităţilor, iar 18 prestatorilor de servicii. 

În urma controalelor efectuate la 1.698 de spaţii comerciale cu suprafeţe mai mari de 500 m2 au fost identificate 40 de unităţi la care sistemele electronice de securitate nu erau funcţionale. În aceste cazuri au fost aplicate 245 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 403.300 de lei, dintre care 152 au fost aplicate unităţilor, iar 93 prestatorilor de servicii. 

Poliţiştii au efectuat şi 4.530 de controale la săli de jocuri de noroc, unde au aplicat 350 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 388 unităţilor şi 58 prestatorilor, în valoare totală de 771.200 de lei. 

Au mai fost verificate 31 de centre de procesare a numerarului, însă în cazul acestora nu au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, ci stabilite termene de remediere a deficienţelor constatate. 

Poliţiştii au verificat şi securizarea a 59 de magazine de comercializare a armelor şi muniţiilor fiind identificată o singură unitate care nu a implementat aceste cerinţe. În acest caz au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.000 de lei. 

Din verificarea a 1.022 de casierii ale furnizorilor de utilităţi au fost identificate 16 cazuri în care sistemele electronice nu erau funcţionale şi au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 40.300 de lei. 

În ceea ce priveşte cele 2.004 bancomate off-site verificate s-a constatat că în 14 cazuri sistemele electronice ale acestora nu erau funcţionale motiv pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale de 72.000 de lei. 

În contextul controalelor desfăşurate, poliţiştii au verificat şi media timpilor de reacţie a echipajelor dispeceratelor de monitorizare pentru aceste obiective. Astfel, poliţiştii au controlat 515 societăţi specializate, puncte de lucru şi obiective ale acestora. 

În cadrul acţiunilor, au fost identificate 38 de societăţi ce au încheiat contracte cu tarife nesustenabile şi 20 de societăţi ce au angajat personal cu contract part-time (sub 8 ore). 

De asemenea, s-a constatat că 59 de societăţi nu respectă prevederile legale, fiind aplicate 117 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 201.700 de lei. 

Au mai fost verificate 318 societăţi licenţiate în sisteme tehnice de alarmare împotriva efracţiei, constatându-se că nouă societăţi nu respectă prevederile legale, fiind aplicate sancţiuni de 32.000 de lei. 

Activităţile de control au vizat şi modul de organizare şi funcţionare a 70 de dispecerate de monitorizare şi intervenţie cazuri în care au fost aplicate sancţiuni în valoare de 58.300 de lei. 

În domeniul prestării serviciilor de pază a transportului de valori monetare, au fost controlaţi 217 prestatori şi 171 de transportatori în sistem intern. S-a constatat că 84 de societăţi nu respectă prevederile legale, fiind aplicate 105 sancţiuni, în valoare de 261.100 de lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.