Poliţiştii de la rutieră şi transporturi au verificat miercuri, în două ore, peste 190 de autoturisme din zona mai multor aeroporturi internaţionale şi au aplicat 68 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 22.000 de lei, pentru abateri de la normele legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice şi activitatea de taximetrie şi rent-a-car, informează IGPR, potrivit agerpres.ro.
Sub coordonarea Direcţiei Rutiere şi a Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au desfăşurat miercuri o acţiune în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Bacău şi Iaşi, se arată într-un comunicat de presă al IGPR.
Activitatea a vizat depistarea persoanelor care transportă pasageri fără îndeplinirea prevederilor legale. Poliţiştii au verificat 194 de autoturisme şi au aplicat 68 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 22.085 de lei.
Dintre abaterile constatate, 62 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi şase pentru încălcări ale prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.
De asemenea, au fost retrase zece certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege.
Acţiunile desfăşurate de Poliţia Română pentru creşterea siguranţei transportului public de persoane în zonele adiacente aeroporturilor vor continua şi în perioada următoare, anunţă IGPR.
Polițiștii au verificat peste 190 de mașini din zona aeroporturilor și a aplicat 68 de sancțiuni
Explorează subiectul
București
19°C
Articole Similare

151
Sindicaliștii de la Europol s-au enervat după ce o mașină de poliție a luat foc și oamenii filmau în loc să ajute: IGPR spune că oamenii au făcut bine!
151

31
Un mesaj care aduce liniște: Profesorul Dan Voiculescu, gând de încurajare pentru familia lui Mircea Lucescu
31

1.441
Scandal! Aurul preoților, motiv de dispută între purtătorul de cuvânt al BOR și Lucian Mîndruță: "Coincidență cu un anume partid similar vopsit?"
1.441

2.131
Operaţiunea de sabotaj a Rusiei în România, dejucată de SRI: Doi ucraineni au fost trimişi în judecată/
2.131

1.532
VIDEO Raluca Bădulescu o demolează pe Andreea Bălan: Nici Dumnezeu nu o mai poate ajuta să se îmbrace bine
1.532

1.260
Fără lumina sfântă de la Ierusalim? Există acest risc, confirmă Patriarhia: există deja un plan „B
1.260

3.131
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.131

1.575
Nicușor Dan a izbucnit de Ziua Romilor, dar are planuri cu etnia: "Este nevoie de un efort comun! mai sunt multe de făcut"
1.575

684
Frații Tate scapă de restricții după patru ani. Decizia judecătorilor în unul dintre cele două dosarele din România
684

1.943
FOTO "Bijuteriile pe patru roți" ale unor străini certați cu legea au fost trase pe dreapta de polițiștii români: Schema prin care au păcălit statul
1.943

3.554
Bătaie cu macete, cuțite și bâte, în Sectorul 5: Zece persoane au fost arestate
3.554

45
Suprafața afectată de incendiile din Delta Dunării s-a triplat în ultimul deceniu: peste 19.000 de hectare afectate
45

8.160
VIDEO Document ascuns aproape 80 de ani: Previziunile Sfintei Matrona despre Paștele din 2026 - 'sfârșitul unei ere, ultima sărbătoare a lumii vechi'
8.160
















Comentează