Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polițiștii de frontieră au descoperit un mod INEDIT de contrabandă: 2.000 pachete de țigări au fost trecute granița cu o DRONĂ

tigari contrabanda

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, în urma unor acţiuni, 6.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineana. Într-unul din cazuri, ţigările de contrabandă, ambalate în folie de culoare neagră, au fost trecute peste frontieră cu o dronă, spun politiștii.

Oamenii legii au sesizat miercuri dimineața, în jurul orei 2.00, un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni, specific unei drone, care se auzea dinspre frontiera cu Ucraina. După cercetări, polițiștii au identificat aparatul de zbor iar în apropierea frontierei de stat, pe raza localității Dabolț, județul Satu Mare, au fost descoperite trei colete ambalate în folie de culoare neagră, care conțineau țigări de proveniență ucraineană.

Citește și Scrisoare EXPLOZIVĂ a unui oficial din Administrația lui Donald Trump:Se lucrează din interior pentru a combate înclinațiile sale rele.Reacția președintelui SUA

Autoritățile din Ucraina au fost informate, fiind o anchetă comună.

"În urma inventarierii celor trei colete a rezultat cantitatea de 2.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 23.400 lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării", arată polițiștii.

Într-un alt caz, anchetatorii au descoperit 4.500 de pachete de țigări de contrabandă.

"Azi dimineață, în jurul orei 02.30, lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au observat, în apropierea frontierei de stat, mai multe persoane care transportau, în spate, colete voluminoase spre interiorul țării.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză efectuând somațiile legale prin voce, moment în care bărbații au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean.

Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce, colegii noștri au tras patru focuri de avertisment în plan vertical, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit și au sărit în apa râului Tisa, întorcându-se, înot, pe teritoriul statului vecin.

În cel mai scurt timp au fost anunțate despre caz autoritățile de frontieră ucrainene, iar în urma cercetării zonei au fost descoperite opt colete care conțineau cantitatea de 4.500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 52.800 de lei.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale", anunta Politia de Frontiera.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.