Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polițiștii locali din Timișoara fac cursuri de engleză și sunt învățați cum să vorbească cu refugiații: Se ia în calcul ridicarea unui gard de sârmă / VIDEO

reuters
tabara refugiati

România e noua rută estică a imigranților în drumul spre țările din vestul Europei! Cei mai mulți forțează granița de vest a României, dinspre Serbia. Așa se face că municipiul timișoara a început să fie asediat de refugiați, iar primarul Nicolae Robu ia în calcul ridicarea unui gard de sârmă.

Însă, până atunci, municipalitatea are alte măsuri de implementat. La sediul Poliției Locale Timișoara a avut loc o prezentare a procedurilor în cazul depistării de persoane străine, din categoria migranților, de către polițiștii locali. Directorul Centrului Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanților de Azil Timișoara, scms. Gabriel Vasilescu, le-a prezentat cadrelor din conducerea Direcției Poliției Locale Timișoara care sunt procedurile de verificare, îndrumare sau predare a persoanelor care fac parte din categoria migranților depistate pe raza municipiului.

Citește și: O nouă investiție de milioane de euro! Ce și-a achiziționat Simona Halep

Tot în această săptămână, polițiștii locali au început să învețe limba engleză. Oficial ei se pregătesc pentru valul de turiști așteptați la Timișoara în 2021. Însă, ea e necesară și în cazul interacțiunii cu valul de migranți care a ajuns la Timișoara, scrie presa locală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.