"Pot să confirm aspectele sesizate. Având în vedere sesizarea Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 28 Mureş, privind o faptă de vot multiplu, în urma verificărilor efectuate rezultă că aspectele sesizate se confirmă. O persoană s-a prezentat în data de 6.10.2018, la o secţie de votare de pe raza municipiului Sighişoara, ocazie cu care şi-a exercitat dreptul de vot în cadrul referendumului pe lista permanentă, semnând pe aceasta în dreptul numelui său. Ulterior, în aceeaşi dată, respectiva persoană s-a prezentat la o altă secţie de votare de pe raza municipiului Sighişoara, unde acesta a solicitat să voteze pe listele suplimentare ale secţiei respective, astfel încât acesta şi-a exercitat încă o dată dreptul la vot, fiind înscris pe lista suplimentară şi semnând pe aceasta în dreptul numelui său", a declarat presei purtătoarea de cuvânt a IPJ Mureş, Emanuela Rugină.
Potrivit acesteia, în cauză s-a deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot, prevăzută de art. 387 alin. 1 lit b) raportat la art. 392 din Codul Penal.
Poliția a confirmat frauda în cazul bărbatului ce ar fi votat de două ori în Sighișoara
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a confirmat, duminică, săvârşirea infracţiunii de vot multiplu de către un bărbat din Sighişoara, în urma unei sesizări înaintate de către Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 28 Mureş., informează Agerpres.ro
Explorează subiectul
Articole Similare

38
Ministrul Agriculturii acuză că marfa Mercosur e plină de chimicale interzise în UE și modificată genetic: Noi vrem să testăm marfa!
38

848
Trei miniștri PSD resping reforma administrativă: Florin Barbu anunță că nu votează nici bugetul pe 2026
848

2.774
„Ieșiți din securism!” – Mesaj dur al lui Sever Voinescu către președinte, premier și partid, despre „cel mai mare pericol pentru România”
2.774

1.412
Radu Miruță anunță ce a discutat cu Mark Rutte: Lumea se schimbă rapid!
1.412

1.407
Cîțu ia la țintă Guvernul, BNR și Fitch: „Soluțiile” implementate din vara lui 2025 nu doar că n-au ajutat, dar au înrăutățit vizibil situația economică
1.407

3.544
Consilierul lui Nicușor Dan îl face praf pe Călin Georgescu: Vorbește sistematic și dezarticulat. Dan spune ce gândește
3.544

2.489
Consilierul lui Nicușor Dan îl pune la punct pe Bolojan: Obligarea medicilor să rămână în țară e contrară normelor UE
2.489

5.942
Prima reacție din PSD la decizia lui Nicușor Dan pe tema „Consiliului Păcii”: România nu trebuie să aleagă între UE și SUA după invitația lui Trump
5.942

4.720
Este penetrat AUR de servicii? Cum au ajuns aur-iștii vechi străini în propriul partid. Revolta mocnește, sciziunea e la un pas - Surse
4.720

1.969
Miruță, dialog pe hol cu șeful NATO la München: „România trebuie să fie un pilon central la Marea Neagră”
1.969

1.548
Cele mai importante evenimente interne de săptămâna următoare: reforma în administrație, programul de relansare economică, pensiile magistraților
1.548

1.477
Ofensivă economică PSD: Câciu propune plafonări de prețuri și sprijin direct pentru 3 milioane de români
1.477

6.429
VIDEO Fost viceprimar, ucis în propria casă: cum a fost comisă crima
6.429

















Comentează