Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poli Iași și Oțelul Galați sunt primele echipe care încep pregătirea pentru noul sezon din Superligă

Superliga

Nou-promovatele Politehnica Iaşi și Oțelul Galați sunt primele echipe care au demarat pregătirile pentru noul sezon al Superligii de fotbal, luni, când a avut programat primul antrenament.

La prima şedinţă de pregătire au participat 32 de fotbalişti, potrivit site-ului oficial al clubului.

Printre cei prezenţi s-au numărat doi jucători noi, Leo Indio, un mijlocaş central brazilian, născut pe 22 aprilie 2006, legitimat ultima dată la Athletic Club, în liga regională din Brazilia, şi Andrei Alexandru David, un mijlocaş ofensiv, născut pe 26 ianuarie 2003, format la academia clubului Fiorentina şi legitimat ultima dată la Piacenza.

De asemenea, pe terenul sintetic din Copou s-au antrenat şi jucătorii care au fost împrumutaţi sezonul trecut la alte formaţii, Dragoş Ungurenaşu, Alex Azoiţei, Alex Gău şi Darius Deac. Ceilalţi fotbalişti prezenţi au făcut parte din lotul cu care Poli Iaşi a câştigat liga a doua: Risto Jankov, Ianoş Brânză, Ionuţ Ailenei - portari, Mădălin Martac, Christ Kouadio, Ionuţ Olăeru, Răzvan Tincu, Florin Plămadă, Matija Katanec, Eric Finica, Denis Ciaun, Ştefan Ştefanovici, Gabi Vaşvari, Julian Marchioni, Cătălin Itu, Diego Farcaş, Alex Mogoş, Alin Roman, Alex Hrib, Antonio Dumitru, Bogdan Istratie, Cătălin Hlistei, Robert Ion, Jakub Vojtus şi Robert Niamţu - jucători de câmp.

Au lipsit de la primul antrenament britanicul Shayon Harrison, care soseşte marţi, Tudor Telcean, Ştefan Viorel Lică, ambii aflaţi la final de contract, Alex Musi, al cărui împrumut de la FCSB expiră, precum şi Francisc Cristea, mijlocaş care nu va mai continua activitatea în Copou.

Marţi şi miercuri jucătorii echipei ieşene vor efectua vizita medicală. Antrenamentele vor continua în Copou până pe 17 iunie, zi în care antrenorul Leo Grozavu a programat un joc test.

În perioada 19-24 iunie, lotul Politehnicii va participa la un prim stagiu de pregătire, destinaţia probabilă fiind Piatra Neamţ, cu un nou joc amical, în ultima zi. Pe 25 iunie, alb-albaştrii vor pleca spre Bansko, în Bulgaria, unde Poli va disputa cinci jocuri test până pe 7 iulie. Poli va avea două zile libere, pe 8 şi 9 iulie, iar pe 10 iulie va intra în linie dreaptă pentru pregătirea primului joc oficial în noul sezon al Superligii.

Nou-promovata Oţelul Galaţi a început, luni, pregătirile pentru noul sezon al Superligii de fotbal, potrivit site-ului oficial al clubului.

La primul antrenament al verii, sub comanda managerului tehnic Dorinel Munteanu, s-au prezentat 21 de jucători.

La reunirea lotului a fost prezent şi Alexandru Pop, noua achiziţie a Oţelului, un atacant care a evoluat în sezonul trecut pentru Unirea Dej.

Oţelul anunţă că a încheiat raporturile contractuale cu jucătorii Mario Mitoi, Laurenţiu Maxim, Rareş Scocîlcă, Andreas Chiriţoiu, cărora le-au expirat împrumuturile şi au revenit la cluburile de care aparţineau, dar şi cu Antonio Cruceru şi Cristian Ciobanu, contractele acestora ajungând la final.

Gălăţenii vor efectua în zilele următoare vizita medicală şi se vor pregăti în cursul acestei săptămâni la Galaţi. În perioada 10-18 iunie, Oţelul va efectua un cantonament montan la Vatra Dornei care se va axa pe pregătirea fizică, iar apoi, în intervalul 25 iunie - 6 iulie, lotul se va deplasa în Monichkirchen (Austria), pentru un stagiu centralizat care va cuprinde şi o serie de partide de verificare. Sezonul 2023/24 al Superligii va debuta în weekend-ul 15-16 iulie.

În perioada imediat următoare, clubul va anunţa noi transferuri ''în vederea completării şi fortificării'' lotului de jucători cu care va ataca noul sezon al Superligii.

Lotul prezent la reunire:

portari: Rareş Pop, Darius Paharnicu;

fundaşi: Andrei Rus, Ştefan Farcaş, Costin Ghiocel, Francois Yabre, Mihai Adăscăliţei, Gabriel Nedelea, Dan Panait;

mijlocaşi: Ionuţ Neagu, Diego Zivulic, Vasile Jardan, Juri Cisotti, Denis Bordun, Răzvan Gorovei, Alin Nica, Octavian Ursu;

atacanţi: George Cîrjan, Kehinde Fatai, Ilia Dimitrov, Alexandru Pop.

Au lipsit fundaşul Cristian Sîrghi (învoit) şi portarul Cosmin Dur-Bozoancă (în curs de recuperare după operaţia la umăr).

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.