Unul dintre şefii poliţiei britanice i-a îndemnat joi pe responsabilii politici la "moderaţie", pentru a evita exacerbarea tensiunilor pe care le suscită Brexitul în Marea Britanie, informează AFP potrivit Agerpres.
"După cum o ştim cu toţii, este vorba de o problemă ce suscită multă emoţie" şi care generează un "climat incredibil de febril", a declarat în timpul unei conferinţe de presă Martin Hewitt, directorul Consiliului Naţional al Şefilor din Poliţie (NPCC), organism de coordonare a forţelor de poliţie britanice.
"Este responsabilitatea persoanelor care beneficiază de o platformă (partid politic, organizaţie, etc.), o voce, să comunice de o manieră moderată, pentru a nu inflama dezbaterile", a adăugat el.
Numărul de infracţiuni legate de Brexit, chiar dacă este scăzut, s-a dublat recent, ajungând de la 11 în săptămâna care a început în 18 martie la 26 săptămâna următoare.
De la începutul lui 2019, zeci de parlamentari britanici i-au scris şefului poliţiei din Londra pentru a-i semnala o "deteriorare a ordinii publice şi a securităţii" lângă Parlamentul din Westminster. Parlamentarii au luat această decizie după ce susţinători ai Brexit-ului au agresat verbal personalităţi pro-UE, încercuind-o inclusiv pe deputata anti-Brexit Anna Soubry şi calificând-o drept "nazistă".
Prevăzut iniţial pentru 29 martie, Brexit-ul a fost amânat pentru cel devreme 12 aprilie, din cauza incapacităţii parlamentarilor şi guvernului din Marea Britanie de a se pune de acord asupra condiţiilor acestei separări istorice. Această amânare a provocat furia a numeroşi susţinători ai Brexit-ului, îngrijoraţi de posibilitatea anulării votului din timpul referendumului din 23 iunie 2016, care a decis ieşirea Marii Britanii din UE.
"Există multă furie care se exprimă pe reţelele sociale", a subliniat Martin Hewitt. "Într-un context ca cel actual, (...) fiecare persoană ce ocupă un post cu responsabilităţi este obligată să se gândească foarte atent la modul în care se exprimă", a adăugat el.
În cadrul planurilor de urgenţă naţionale, mai mult de 10.000 de poliţişti anti-revoltă pot fi desfăşuraţi oriunde pe teritoriul ţării în decurs de 24 de ore. Mii de poliţişti au fost de asemenea instruiţi suplimentar pentru a putea fi desfăşuraţi în Irlanda de Nord în caz de nevoie, subiectul frontierei irlandeze fiind unul dintre principalele subiecte de divergenţă din negocierile asupra Brexit-ului.
Poliţia britanică îi îndeamnă pe responsabilii politici la moderaţie
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

426
Țara care poate deveni peste noapte o putere nuclară de temut. Are resursele necesare, dar o încurcă birocrația
426

898
Război în Orientul Mijlociu - Iranul respinge planul SUA: „Nu există niciun temei pentru negocieri”
898

2.962
VIDEO Iranul lansează cel mai puternic atac împotriva Israelului, chiar înainte de Paștele evreiesc
2.962

69
Belgia desfășoară soldați în staţiile de metrou şi tren la Bruxelles pentru a combate traficul de droguri
69

39
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
39

108
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
108

2.178
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
2.178

2.529
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.529

95
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
95

2.123
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
2.123

84
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
84

238
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
238

113
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
113
















Comentează