Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că miercuri au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 76.138 de persoane, dintre care 10.053 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu 8% faţă de ziua precedentă.
Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 162.100 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 36.800 de mijloace de transport.
Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 3.189.447 de cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" -, poliţiştii de frontieră au constatat 26 de fapte ilegale (10 infracţiuni şi 16 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 14.160 de lei.
Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 361.500 lei.
Miercuri nu s-a permis intrarea în ţară a 22 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 26 cetăţeni români din diferite motive legale.
Poliția de Frontieră anunță că peste 10.000 de cetățeni ucraineni au intrat în țară, în ultimele 24 de ore
București
17°C
Articole Similare

34
Copil de 13 ani, prins la volan. În fuga de polițiști, s-a oprit cu maşina într-un gard
34

23
Poliţiştii din Constanţa cercetează cazul unui bărbat găsit mort în Dunăre
23

4.846
BREAKING Starea lui Mircea Lucescu s-a agravat, nu a răspuns la tratamentul administrat. Medicii confirmă complicații grave
4.846

50
Incendiu puternic în Brebu Megieşesc. Pompierii din Prahova intervin
50

42
'Ţinutul Zimbrului' din Neamț concurează pentru Destinaţia Anului 2026
42

53
Mascații au descins în Bacău: patru suspecți duși la audieri într-un dosar de violență
53

11.303
VIDEO Descinderi în Capitală, după ce Dorian Popa și Meko au pus interlopii să îl bată pe Alex Bodi. S-a lăsat cu pumni în cap
11.303

70
'Simfonia Lalelelor' revine la Pitești cu o ediție extinsă de 10 zile
70

22
Turiștii din Rânca vor putea schia gratuit în prima zi de Paște
22

2.569
VIDEO Marinela Mincă, reacție după avizul negativ al CSM: 'Am ce să îmi reproşez. Mă ambiţionez să dovedesc că a fost doar o întâmplare' / Planul pentru evitarea prescripției la DNA
2.569

3.587
UPDATE Membrii AUR care ar fi violat o adolescentă la Școala de Vară de la Neptun, au fost trimiși în judecată: Riscă ani grei de pușcărie
3.587

82
Scene de coșmar în Târgu Jiu: Un bărbat și-a lovit mama în cap. Femeia, transportată de urgență la spital
82

79
Descinderi în forță în Hunedoara şi Arad: 16 percheziții și peste 100.000 de articole pirotehnice confiscate
79
















Comentează