Poliția din Constanța este în alertă: Mai mulți indivizi care au bătut două persoane în trafic, căutate în tot municipiul

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 10-12-2020

Actualizat: 10-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Două persoane au fost agresate, miercuri seară, în municipiul Constanţa, după ce maşina în care se aflau a fost blocată de două autoturisme din care au coborât mai mulţi bărbaţi. Poliţiştii fac cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în acest scandal, potrivit news.ro.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, miercuri seara, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi prin 112 cu privire la producerea unui conflict între mai multe persoane, la intersecţia străzilor Oborului cu Bucureşti.

Citește și: Decizia neașteptată luată de Eugen Tomac: Mi-am depus demisia din funcția de președintele al PMP

“Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul că un autoturism în care se aflau două persoane ar fi fost blocat de alte două autoturisme în care s-ar fi aflat mai mulţi bărbaţi. După ce ar fi blocat autoturismul, aceştia i-ar fi agresat pe cei doi ocupanţi, ulterior provocând distrugeri şi vehiculului”, se arată în comunicatul IPJ Constanţa.

Citește și: Rareș Bogdan: PNL ar urma să aibă undeva la 10-11 miniştri

Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea identităţii tuturor persoanelor implicate şi luarea măsurilor care se impun.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri