Poliţia din Germania a găsit un drapel jihadist și texte în limba arabă lângă locul unui atac asupra căii ferate

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 25-12-2018

Actualizat: 25-12-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Poliţia germană a anunţat marţi că a găsit un drapel al organizaţiei Statul Islamic (SI) în apropierea locului unui presupus atac pe o cale ferată din Berlin şi că anchetatorii examinează dacă autorii au avut motivaţii politice, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Încă este neclar dacă steagul respectiv şi un text în arabă găsite în apropierea căii ferate au fost lăsate de aceleaşi persoane care au avariat consola care susţinea cablul electric de alimentare.

''De la începutul investigaţiei, au fost găsite mai multe probe'', a menţionat poliţia berlineză, adăugând că autorităţile au descoperit un cablu de oţel smuls şi un fir electric de alimentare a căii ferate.

Compania feroviară Deutsche Bahn a informat poliţia federală despre acest incident şi serviciile feroviare locale au fost întrerupte temporar, a explicat poliţia.

Citește și: AFP prezintă o analiză a mizelor și consecințelor retragerii trupelor SUA din Siria

Deocamdată nu este clar dacă incidentul are legătură cu un caz similar înregistrat în landul Bavaria, unde în luna octombrie autori necunoscuţi au încercat să avarieze sau chiar să deraieze un tren de mare viteză, folosind un cablu de oţel.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri