Poliția din Italia au intrat la RUPERE în infractorii români - Peste 1.600 de mașini cu care se comiteau infracțiuni, CONFISCATE

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 23-05-2019

Actualizat: 23-05-2019

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Peste 1.600 de maşini înmatriculate pe numele unor români şi utilizate pentru comiterea de jafuri au fost puse sub sechestru în Italia, România şi în alte opt state europene, în cursul unei operaţiuni care vizează zeci de persoane de etnie romă, informează agenţia de presă ANSA, conform Mediafax.

Citește și: Decizie SURPRIZĂ luată de soția lui Mihai Constantinescu - Soluția DISPERATĂ la care recurge

Cele 1.600 de vehicule, în valoare totală de 13 milioane de euro, au fost confiscate în urma unor operaţiuni efectuate în Italia, România, Spania, Germania, Franţa, Bulgaria, Austria, Elveţia, Ungaria şi Polonia. Măsura de punere sub sechestru a fost dispusă la cererea Comandamentului carabinierilor din Veneţia.

În cursul operaţiunii a fost destructurat un grup infracţional format din 40 de români de etnie romă, zece persoane fiind plasate în arest preventiv. Operaţiunea s-a derulat cu sprijinul organizaţiei europene a poliţiei, Europol.

Autorităţile italiene au dispus punerea sub acuzare a suspecţilor pentru comiterea de furturi, jafuri, acte de şantaj şi ultraj.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri