Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poliţia din Maramureş anchetează un pirotehnician după ce a încercat să vândă circa 1.300 de petarde unui minor

www.burntorangereport.com
arestat, cătușe, reținut

Un bărbat, angajat ca pirotehnician la o societate comercială, este anchetat de poliţişti după ce a fost depistat, la Baia Mare, în timp ce încerca să vândă ilegal circa 1.300 de petarde unui minor, a declarat, joi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Maramureş, Florina Meteş.

"Bărbatul în vârstă de 50 de ani din municipiul Baia Mare, angajat ca şi pirotehnician la o societate comercială autorizată pentru a efectua operaţiuni cu obiecte pirotehnice, încerca să vândă cantitatea de 1.260 de petarde unui minor. Fapta este cu atât mai gravă cu cât acesta e şi angajatul unei societăţi specializate în comercializarea de produse pirotehnice", a spus Florina Meteş.

Potrivit acesteia, produsele pirotehnice au fost ridicate în vederea expertizării, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de comercializare a articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni. Pentru fapta sa, bărbatul riscă între 3 luni şi un an de închisoare.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş a subliniat că poliţiştii vor urmări identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice. De asemenea, poliţiştii vor controla societăţi şi complexe comerciale, locuri de depozitare, pieţe, târguri sau alte locuri de comercializare, în vederea stabilirii legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice, a stocurilor existente şi a modului de asigurare a securităţii acestora.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.