stiripesurse.ro

 
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Poliţia din New York a deschis o anchetă în cazul lui Russell Simmons, acuzat de viol

Russell Simmons

Departamentul Poliţiei din New York (NYPD) a deschis o anchetă în cazul lui Russell Simmons, acuzat de viol de mai multe femei. Producătorul muzical a reafirmat că respinge acuzaţiile şi a anunţat că îşi va demonstra nevinovăţia, informează bbc.com.

NYPD a anunţat joi că a deschis ancheta în privinţa acuzaţiilor lansate în Statele Unite ale Americii la adresa lui Russell Simmons, la o zi după ce The New York Times a scris despre acuzaţii formulate de trei femei, iar Los Angeles Times a scris despre acuzaţii lansate de alte cinci femei, scrie news.ro.

„NYPD a primit informaţii referitoare la acuzaţii care îl implică pe Russell Simmons, cu privire la incidente care ar fi avut loc în New York, iar detectivii noştri cercetează aceste date”, a spus un purtător de cuvânt al NYPD.

La câteva ore mai târziu, Russell Simmons, fondatorul casei de discuri Def Jam Recordings, a publicat un mesaj pe reţelele de socializare, folosind hashtagul „#NotMe” (Nu eu, n.r.), făcând aluzie la campania „#MeToo”, prin care mii de femei au povestit că au fost hărţuite sau agresate sexual.

„Astăzi încep să mă apăr cum se cuvine. Voi dovedi că sunt nevinovat de toate acuzaţiile de viol. Astăzi mă voi concentra pe prima acuzaţie, care a fost lansată de Keri Claussen Khalighi”, a scris Russell Simmons, în vârstă de 60 de ani, precizând că apoi se va concentra pe acuzaţia formulată la adresa lui de Jenny Lumet.

„Intenţia mea nu este de a reduce în vreun fel mişcarea #MeToo, ci de a trage la răspundere persoanele care mă acuză. Din nou, #NotMe nu este o mişcare împotriva sau măcar în legătură cu #MeToo. Este doar o declaraţie a nevinovăţiei mele”, a adăugat el.

Vineri, o nouă acuzaţie a fost lansată la adresa lui Simmons de către o femeie care susţine că producătorul a violat-o în anul 1991.

Pe 30 noiembrie, Simmons a anunţat că renunţă la conducerea companiilor sale de modă şi producţie, după ce două femei l-au acuzat de agresiune sexuală, învinuiri pe care le-a negat.

Însă, The New York Times a descris un tipar al comportamentului lui Simmons. Acesta ar fi atacat femei care abia intrau în industrie.

Simmons şi producătorul Rick Rubin au prezentat muzica hip-hop publicului american în anii '80, când au fondat Def Jam, o companie care a semnat, între alţii, cu Beastie Boys, LL Cool J şi Public Enemy.

Russell Simmons este perceput drept unul dintre cei mai influenţi antreprenori din lumea muzicii hip-hop. El a înfiinţat şi companiile de modă Phat Farm şi Tantris şi a coprodus filme şi show-uri de televiziune precum „The Nutty Professor” şi „Def Comedy Jam”.

HBO a anunţat, joi, că a pus capăt colaborării cu Simmons pentru serialul de stand-up comedy „All Def Comedy”.

„Russell Simmons nu va apărea în noul serial şi îi vom înlătura numele din acest show. Acest serial reprezintă o platformă pentru comicii promiţători şi nu vrem să îi privăm de oportunitatea de a îşi prezenta talentul. Nu avem alte proiecte cu Russell Simmons”, a transmis HBO.

În noiembrie, Russell Simmons şi producătorul şi regizorul Brett Ratner au fost acuzaţi că au hărţuit şi agresat împreună mai multe femei, potrivit unui raport publicat de Los Angeles Times.

Keri Claussen Khalighi, între altele, a povestit că, în 1991, pe când avea 17 ani, i-a întâlnit pe Ratner - care regiza videoclipuri muzicale - şi Simmons la audiţii. Într-o seară, cei doi au dus-o la apartamentul lui Simmons pentru a urmări un videoclip. Potrivit femeii, Simmons i-a făcut, în mod agresiv, avansuri. „M-am uitat la Brett şi a spus «ajută-mă» şi nu voi uita niciodată privirea lui. În acel moment mi-am dat seama că erau împreună în asta”.

Ea susţine că Simmons a forţat-o să întreţină relaţii sexuale. S-a opus, el a abandonat ideea, însă a forţat-o să îi facă sex oral. Potrivit femeii, Ratner a stat şi a privit. După asta, Khalighi susţine că a făcut duş în casa lui Simmons, iar acesta a violat-o.

Într-o declaraţie, Simmons a negat „complet şi fără echivoc” acuzaţia, susţinând că „abuzarea unei femei, în orice formă, încalcă esenţa firii lui”.

„Tot ce s-a întâmplat între noi în urmă cu 26 de ani a fost consensual, cu toată participarea lui Keri. Am petrecut în apartamentul meu două zile şi o noapte, precum şi în locuri publice, inclusiv la Nell’s Nightclub. De cele mai multe ori, alături de noi se aflau diverse cunoştinţe. Sunt trist şi şocat să aflu de acuzaţiile lui Keri legat de ce s-a întâmplat în weekendul acela”, a spus atunci Simmons.

Avocatul lui Ratner a declarat atunci pentru LA Times că producătorul nu îşi aminteşte ca ea să fi cerut ajutor.

Alte patru femei i-au acuzat pe Ratner şi Simmons, pretinzând că cei doi le-au agresat şi hărţuit în urmă cu peste 20 de ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.