Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poliția din Thailanda a intervenit cu tunuri cu apă şi gaze lacrimogene împotriva protestatarilor pro-democraţie

mediafax.ro
Thailanda, proteste

Poliţia a făcut uz de tunuri cu apă şi gaze lacrimogene marţi la Bangkok împotriva manifestanţilor adunaţi lângă Parlament, unde deputaţii şi senatorii dezbat o posibilă reformă a Constituţiei cerută de mişcarea pro-democraţie, relatează France Presse, potrivit AGERPRES.

În încercarea de a face presiune asupra parlamentarilor, câteva sute de protestatari s-au adunat în jurul clădirii, protejată de blocuri de beton, sârmă ghimpată şi sute de poliţişti.

Unii militanţi au încercat să-şi deschidă drumul şi poliţia anti-revoltă a folosit atunci tunuri cu amestec de apă şi substanţe chimice şi, pentru prima dată de la începerea protestelor, gaze lacrimogene.

Protestatarii cer demisia prim-ministrului Prayuth Chan-O-Cha, la conducere de la lovitura de stat din 2014, reforme pentru a limita puterile foarte bogatei monarhii şi o revizuire a Constituţiei, adoptată în 2017 şi considerată prea favorabilă armatei.

Parlamentul se întruneşte pentru a decide ce proiecte de amendamente constituţionale este de acord să ia în considerare şi va vota miercuri asupra acestui punct.

Citește și: HAOS POLITIC Peru a avut trei președinți într-o săptămână - cine este ultimul lider și ce sarcină dificilă are

"Votul (parlamentului - n.r.) este o soluţie de compromis, la fel cum Thailanda este o ţară de compromis", a scris pe Twitter Ford Tattep, unul dintre liderii mişcării pro-democraţie, o aluzie la una dintre rarele reacţii ale regelui Maha Vajiralongkorn la protestele care afectează ţara din vară.

Câteva propuneri de amendamente, prezentate Parlamentului de către o parte a opoziţiei şi un ONG, vizează în special reformarea Senatului, a Comisiei Electorale şi Curţii Constituţionale, considerate prea apropiate de armată.

Unul dintre ele prevede de asemenea că premierul trebuie să provină obligatoriu din rândurile Parlamentului.

Cei 250 de senatori, numiţi de juntă, nu se aşteaptă să accepte cu uşurinţă să-şi reducă prerogativele şi orice schimbare constituţională oricum va dura, potrivit observatorilor.

Susţinătorii regalităţii s-au adunat de asemenea dimineaţă în jurul Parlamentului pentru a se opune oricărei reforme.

"Schimbarea Constituţiei va duce la abolirea monarhiei", şi-a exprimat îngrijorarea Warong Dechgitvigrom, fondatorul grupului de apărare a regalităţii, Thai Pakdee ("Thailandezii loiali").

La rândul său, mişcarea pro-democraţie asigură că vrea să modernizeze monarhia şi în niciun caz să o desfiinţeze.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.