Poliţia germană investighează scrisori extremiste ce conţin ameninţări cu moartea la adresa unor politicieni şi jurnalişti

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 05-05-2020

Actualizat: 05-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.realitatea.net

Poliţia germană a început să investigheze scrisori ce conţin ameninţări cu moartea şi care au fost trimise de extremişti de dreapta către politicieni şi presă, informează marţi dpa.

Biroul Federal al Poliţiei Criminaliste a Germaniei şi mai multe dintre filialele sale din landuri examinează scrisori ce conţin ameninţări cu moartea împotriva unor politicieni, procurori şi jurnalişti, a anunţat marţi reţeaua de redacţii germane RND, potrivit agerpres.ro.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 48: Guvernul este sclavul tău!

Ameninţările au fost primite de doi membri ai parlamentului german, Bundestagul, doi parlamentari regionali, un procuror, nouă birouri editoriale şi o firmă de avocatură din Berlin, potrivit RND, care a văzut conţinutul scrisorilor.

Scrisorile arată că expeditorul este aşa-numita "orchestră a loviturii de stat", care s-a făcut remarcată de mai multe ori în trecut prin ameninţări cu moartea similare.

Vezi și: Ministrul Sănătății anunță FINANȚE pentru cei care nu vor purta mască după 15 mai.

Scrisorile sunt semnate cu "Sieg Heil" şi "Heil Hitler" şi pretind că expeditorii au suficientă muniţie pentru a ucide toţi destinatarii, potrivit RND. În ianuarie, parlamentarul din Bundestag Karamba Diaby a primit o ameninţare cu moartea similară, care se presupune că a venit de la acelaşi expeditor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri