Poliţia din Islanda a arestat patru tineri de naţionalitate islandeză suspectaţi de planificarea unui atac împotriva unor clădiri oficiale, între care sediile parlamentului şi poliţiei, a transmis joi seara postul de televiziune local RUV, citat de Reuters.
Cei patru indivizi, toţi de 20 de ani, au fost arestaţi joi în regiunea capitalei islandeze Reykjavik în urma unei operaţiuni în care au fost implicate trupele speciale, conform aceluiaşi post de televiziune, potrivit Agerpres.
Este prima operaţiune de acest gen în Islanda, notează Reuters.
Doi dintre suspecţii reţinuţi au fost plasaţi în arest preventiv, în timp ce ceilalţi doi au fost eliberaţi după ce au fost interogaţi.
Cei patru sunt suspectaţi de asemenea că au încercat să producă arme de foc cu imprimante 3D, potrivit RUV.
Poliţia islandeză nu a exclus ca aceştia să aibă legături cu organizaţii radicale din afara ţării, a transmis postul menţionat de televiziune, citându-l pe inspectorul de poliţie Karl Steinar Valsson.
Comentează