Poliţia norvegiană a anunţat miercuri arestarea unui bărbat suspectat de a fi unul dintre autorii atentatului soldat cu şase morţi şi 22 de răniţi comis în 1982 pe strada Rosiers din cartierul evreiesc din Paris, informează AFP potrivit Agerpres.
Franţa cere de mai mulţi ani extrădarea lui Walid Abdulrahman Abu Zayed, stabilit în Norvegia în 1991, care în trecut a negat orice implicare în atacul atribuit grupării palestiniene Fatah-Consiliul Eevoluţionar (Fatah-CR) a lui Abu Nidal.
Fără a divulga identitatea suspectului, poliţia antiteroristă norvegiană (PST) a indicat că a operat miercuri o arestare în legătură cu acest dosar. ''Putem confirma că PST a arestat un bărbat la Skien (sudul Norvegiei) astăzi (...) pe baza unui mandat de arestare european emis de autorităţile franceze'', a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a PST, Annett Aamodt. ''O cerere de extrădare a fost emisă de autorităţile franceze; ea va fi examinată cu atenţie pentru a vedea dacă sunt întrunite condiţiile'', a adăugat Aamodt.
Abdulrahman, acum în vârstă de 60-70 de ani şi cetăţean norvegian, neagă implicarea în atentat, susţinând că există ''o eroare cu privire la persoană''. În 2015, când Norvegia nu dăduse curs cererii de extrădare, soţia lui a declarat agenţiei France Presse: ''Soţul meu nu a ucis niciodată pe nimeni. El nu a fost niciodată în Franţa''.
Poliția norvegiană a arestat un suspect în dosarul unui atentat comis în 1982 la Paris
București
17°C
Articole Similare

88
VIDEO Ungaria intră într-o nouă eră: Péter Magyar anunță modificarea Constituției după victoria istorică
88

1.173
Ruptură majoră între Vatican și Washington: Papa răspunde după ce Trump l-a numit 'slab' și apare ca Iisus în plin război cu Iranul
1.173

3.080
VIDEO Primul mare scandal după victoria lui Péter Magyar: Viitorul premier al Ungariei face acuzații grave la adresa lui Péter Szijjártó privind distrugerea unor documente
3.080

3.702
VIDEO Peter Magyar a vorbit despre România și George Simion în prima conferință de presă. Care a fost „secretul” victoriei
3.702

1.239
Cine ar fi zis? Cum a ajuns Dubaiul, 'raiul vacanțelor', pe lista destinațiilor de care toți se feresc
1.239

1.874
Ce se va întâmpla în Ungaria după alegeri? Istoric român: Noua putere de la Budapesta va "juca la două capete”
1.874

43
Ursula von der Leyen, pregătită să lucreze cu viitorul guvern ungar pentru deblocarea fondurilor UE
43

42
Benjamin Netanyahu sprijină blocada SUA asupra porturilor iraniene
42

3.390
A picat securea în dosarul Lafarge: Fostul CEO și 8 directori au fost condamnați la închisoare / Multinaționala a finanțat grupări teroriste
3.390

4.445
Matteo Salvini dezvăluie cine l-a învins pe Viktor Orban: „Bruxelles-ul i-a înghețat 20 de miliarde de euro și i-a furat victoria! Stânga se bucură, dar ei nu au fost acolo”
4.445

3.334
Traian Băsescu, reacție după înfrângerea lui Viktor Orban: 'Tandemul Trump - Putin a fost bătut măr de poporul maghiar'
3.334

1.744
VIDEO Donald Trump, atac dur la adresa NATO: "Nu ne-au fost alături. Ţineţi minte ce am spus"
1.744

2.840
Rusia reacționează la înfrângerea lui Viktor Orban: Avertisment privind o 'furtună economică' în UE / Ce a spus și "vocea lui Putin"
2.840
















Comentează