Premium
Știrea că un polițist a izbit și ucis o fată care traversa pe trecerea de pietoni a revoltat România. Imaginile cu omul legii stând lângă cadavrul fetei, aparent nepăsător, au mai bătut un cui în sicriul imaginii poliției. Însă, problema deprofesionalizării poliției, instituție ajunsă la o cotă de încredere rușinoasă de 40%, nu e nici pe departe atât de simplă. E o muncă grea, de ani de zile, coordonată politic! Imaginea de Garcea e construită cu muncă asiduă.
Distrugerea reputației poliției pare a fi o strategie voită, prin care instituția care ar trebui să se afle în slujba cetățenilor este călcată în picioare de factorul politic și transformată în organ de represiune. Să privim de sus în jos. Absolut toți șefii de poliție sunt numiți de politic și, prin urmare, pot fi destituiți în mod similar. Puterea lor e limitată, ei fiind mereu tributari mâinii care i-a hrănit. Nimic nou sub soare, căci la o adică și șeful FBI e numit politic. Aici apare diferența dintre țări și colonii. În alte țări civilizate, numirile politice se fac din rândul oamenilor comptenți. În România, lucrul ăsta e o utopie în multe cazuri. Mai mult, oricât greșesc, șefii de poliție nu sunt sancționați, ci sunt mutați prin rotația cadrelor, păstrată încă din comunism, și după câteva luni ajung exact în aceeași poziție.
Firește, șefii unși pe criterii de servilism nu pot forma echipe în care polițiștii corecți să prospere muncind în folosul cetățenilor. Așa că la nivelul inspectoratelor apar tot soiul de grupuri și grupulețe, de șefi fără experiență care sunt parașutați în funcții despre care nu au habar. Astfel, polițiștii corecți ajung victimele unor șefuleți vremelnici, care conduc prin frustrări. Mai mult, întreaga flotă a poliției române e tot mai slab pregătită. Căci, de la an la an, criteriile de angajare devin tot mai lejere. Practic, angajările se fac din plină stradă, prin așa numitele recrutări din sursă externă. Așa s-a ajuns ca agente de 45 de kilograme, cu gene false și exces de fond de ten, care pot fi puse la pământ de palma unui interlop, să ajungă să ne "apere" de infractori. Iar rezultatul îl știm. Polițiște baricadate în mașini, de frica interlopilor! Nu e nici măcar de râs! Firește, frumusețea nu e un păcat, dar poate e mai degrabă un atribut necesar la Next Top Model decât în poliție, unde nu ar prinde deloc rău o centură neagră la karate, mai degrabă decât un ruj roșu aprins!
Nici pe parte de selecție în rândul agenților situația nu e mai roz. Criteriile de pregătire fizică contează tot mai puțin, înălțimea e și ea o glumă, iar examinările psihologice par făcute în glumă, căci altfel nu se explică apucăturile abuzive ale unor agenți proaspăt ajunși posesori de pulan, care par puși să defuleze, nu să apere cetățeanul. Printre acești mulți angajați care nu au ce căuta în poliție, sunt ei, polițiștii eroi. Agenții care, pe bani puțini, fără să primească vreodată salarii de merit, agenți jigniți zi de zi de cetățean, reușesc cumva să prindă infractori, să rezolve crime, și să asigure un climat de siguranță, cu toate că de multe ori, unica lor mulțumire e sufletească. Ei nu ajung niciodată cunoscuți, căci nu au prin ce să se remarce. Munca lor e bagatelizată și luată în râs. Te plătim din banii noștri, arată-ne ordinul de serviciu, știm cu toții replicile prin care polițiștii sunt luați la rost de cetățeanul supărat!
Dacă adăugăm la acest cocktail și lipsa cronică de finanțare, inechitățile salariale, mediul extrem de tensionat de lucru obligarea poliției să terorizeze populația prin verificarea certificatelor verzi și prin aplicarea de amenzi pentru nepurtarea măștii, e lesne de înțeles de ce poliția devine o glumă proastă. Și e și mai lesne de înțeles că totul e planificat minuțios de mult mai sus pentru ca poliția să poată fi folosită ca o armă. Pentru că niciunui stat nu îi folosește o flotă de polițiști demni, care, la nevoie, nu pot fi puși să lupte împotriva poporului.
