Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poliţia ucraineană a descoperit 25 de lagăre de tortură în Harkov

Thomas Peter/Reuters
harkov

Această descoperire a fost făcută după eliberarea de sub ocupaţia rusă a zonei din jurul oraşului Harkov, situat în estul Ucrainei, informează dpa, citat de Agerpres.

Trupele ruse au reţinut şi torturat civili în condiţii inumane în aceste lagăre, a scris luni, pe Facebook, şeful poliţiei regionale Volodimir Timoşko. Unii dintre prizonieri au fost supuşi la şocuri electrice, iar altora li s-au rupt degetele, a adăugat el.

Regiunea din jurul oraşului Harkov a fost ocupată luni de zile de trupele ruse, care s-au retras abia la începutul lunii septembrie, după o contraofensivă ucraineană. De atunci au fost descoperite în regiunea eliberată cadavrele a 920 de civili, dintre care 25 ale unor copii, ucişi de soldaţii ruşi, a adăugat Timoşko.

Potrivit investigaţiilor autorităţilor ucrainene, forţele ruse au comis crime de război şi în alte teritorii ocupate. După retragerea unităţilor ruseşti din suburbia Bucea a capitalei Kiev au fost descoperite peste 400 de cadavre. Mare parte din victime au suferit morţi violente. Ancheta este în derulare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.