Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Politica BATE Covidul - Preşedintele ceh Milos Zeman, testat pozitiv, a fost externat din spital pentru a nominaliza un nou premier

www.gettyimages.com
milos zeman

Preşedintele ceh Milos Zeman, spitalizat după ce a fost testat pozitiv covid-19, a fost externat sâmbătă pentru a nominaliza duminică un nou premier, a anunţat un purtător de cuvânt al preşedinţiei, Jiri Ovcacek, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Preşedintele a plecat de la Spitalul Militar Universitar (UVN) către Castelul Lany”, reşedinţa oficială a preşedinţilor cehi, a anunţat sâmbătă purtătorul de cuvânt.

”El a prevăzut să-l nominalizeze şef al Guvernului pe Petr Fiala mâine (duminică), la ora locală 11.00 (12.00, ora României)”, a anunţat el, precizând că formatul ceremoniei era ”studiat”.

Nu se ştie cum se desfăşoară ceremonia, având în vedere că preşedintele ceh, în vârstă de 77 de ani, este plasat în carantină pe o perioadă de două săptămâni, în cadrul reglementărilor sanitare în vigoare în ţară.

Milos Zeman a fost externat joi, după ce a fost internat la 10 octombrie, însă a fost internat de urgenţă, din nou, în urma unui test pozitiv covid-19.

El a fost internat prima oară la o zi după alegerile legislative, la terapie intensivă, unde a rămas timp de peste trei săptămâni, după care a fost transferat într-o secţie de convalescenţă.

Milos Zeman a acceptat la 11 noiembrie demisia oficială a Guvernului în exerciţiu al miliardarului populist Andrej Babis, în urma înfrângerii în alegerii.

Cehia, o ţară cu 10,7 milioane de locuitori, înregistrează o creştere zilnică ”record” a îmbolnăvirilor de covid-19, care a determinat Guvernul să anunţe joi noi restricţii - închiderea restaurantelor, barurilor şi discotecilor pe timpul nopţii, dar şi toate târgurile de Crăciun.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.