Politica deromânizării și stalinizării Basarabiei prin înfometare

Politica deromânizării și stalinizării Basarabiei prin înfometare

La 28 iunie 1940, România a fost agresată militar de către Uniunea Sovietică, devenind, prin invazia sovieticilor a Basarabiei, stat implicat nemijlocit în cel de al Doilea Război Mondial. Așa a început calvarul stalinizării Basarabiei, întreruptă în vara anului 1941 prin eliberarea Moldovei la Est de Prut de către Armata Română, procesul fiind reînceput în vara anului 1944 prin reocuparea acestui teritoriu românesc de către Armata Sovietică și reanexarea lui la imperiul sovietic.

Stalinismul, una din trei faţete ale totalitarismului

Stalinismul este numele generic al sistemului politic de stat și al ideologiei URSS în perioada de la sfârșitul anilor 1920 și începutul anilor 1950, care a influenţat profund și aproape absolut toate sferele vieţii societăţii sovietice și a membrilor ei. Se caracterizează prin cultul personalităţii lui Iosif Stalin - liderul sovietic din acea perioadă, și reprezentă un sistem politic dominat de un unic partid, cu un puternic sistem de propagandă, precum și cu atotputernicia unui aparat represiv extins. Stalinismul, împreună cu hitlerismul și maoismul, este considerat în știinţa politică una dintre varietăţile clasice ale totalitarismului.

Fiind emanaţia cea mai fidelă a ideologei bolșevice, stalinismul s-a distins prin dorinţa de a stabili un control total asupra individului, scopul devenind resocializarea completă a acestuia, iar metodele erau determinate de dorinţa de a obţine un instrument ascultător și docil al dictaturii. În același timp, stalinismul s-a caracterizat prin prezenţa regimului absolutist de putere personală a lui I. V. Stalin care a fost nu doar un simbol al regimului, ci și un lider care a luat decizii fundamentale și a fost iniţiatorul tuturor măsurilor semnificative ale statului. Spre exemplu, dintre deciziile adoptate de Biroul Politic al partidului bolșevic în 1930-1941, mai puţin de 4.000 au fost făcute publice, peste 28.000 erau secrete, dintre care 5.000 erau atât de secrete încât doar un cerc restrâns de persoane din interior știau despre ele.

Fundalul stalinist al secetei și foametei

Atmosferă socială și spirituală a stalinismului s-a extins asupra societăţii basarabene din momentul ocupaţiei sovietice în 1940. Revenirea în anul 1944 a puterii sovietice în Moldova a modificat în mod radical ambianţa social-politică și economică cu care basarabenii erau obișnuiţi. Pământul a fost naţionalizat. Au dispărut băncile private și oamenii de afaceri. Se refugiază peste Prut o mare parte a populaţiei înstărite, intelectualitatea, clerul. Pârghiile antreprenorial –private de reglementare a activităţii economice au fost eliminate. Prin deciziile guvernului sovietic au fost stabilite cotele maxime de teren arabil pe care le putea deţine o gospodărie ţărănească. Surplusurile erau confiscate. Concomitent a fost decretată instituţia împuterniciţilor agricoli, fiecare dintre aceștia fiind responsabil de asigurarea ridicării impozitelor de la 20-25 de gospodării ţărănești. Majoritatea populaţiei nu era defel adaptată la noile condiţii ale gestiunii social-economice socialiste. Anume pe acest fundal social-politic și economic s-a declanșat în Basarabia seceta și foametea postbelică.

Împreună cu înaintarea Armatei Sovietice în Basarabia, în anul 1944, în zona frontului și în cea din preajma frontului a devenit o rutină rechiziţionarea de la populaţie, de obicei fără plată, a produselor alimentare, furajelor, vitelor. În aceste condiţii, în primăvara-vara anului 1944, populaţiei Moldovei i-au fost sechestrate cantităţi mari de cereale, de alte produse agricole din rezervele destinate alimentaţiei, în primul rând, familiilor locuitorilor de la sate.

... se comportau ca ocupanţii

Indiferent de ravagiile războiului, populaţia Basarabiei românești nu ducea lipsă acută de produse alimentare. La operaţiunile militare din 1944 în Moldova a participat locotenentul sovietic Vasili Bîkov, viitorul cunoscut scriitor sovietic. Peste mai mulţi ani el mărturisea, că în 1944 soldaţii sovietici au întâlnit în Moldova o stare alimentară a populaţiei, care se deosebea foarte mult de situaţia din Ucraina. În fiecare casă a moldovenilor se găsea pâine, chiar și albă, era mult lapte, unt, brânză, fructe uscate… Însă soldaţii sovietici, ajunși în 1944 în Basarabia, se comportau cu populaţia băștinașă ca și ocupanţi. Se poate judeca despre această atitudine a militarilor sovietici din mărturia lui Alexei Guzun din satul Chiţcani, Telenești, care povestea că în 1944 „soldaţii ne-au măturat ultimele rămășiţe de orz din pod. În casa noastră bătrânească s-au încartiruit 12 soldaţi într-o cameră și încă 12 – în cealaltă. Ostașii ceia hrăneau caii și nu se uitau la oamenii din sat. Poate că dacă ne lăsau cele câteva puduri de orz din pod, mai ieșeam cumva din nevoi și când a mai dat și năpasta asta de secetă, lumea a rămas fără nimic”.

Ocupaţia sovietică a Basarabiei însemna introducerea forţată a sistemului stalinist de organizare a vieţii economice, bazată pe principiul constrângerii extraeconomice. Gospodăriile individuale de ţărani au fost supuse predării obligatorii către stat a cerealelor și altor categorii de produse agricole, precum floarea soarelui, cartofii, boabele de soia, ouăle, laptele, brânză, lâna și fânul. În același timp, exista și impozitul împovărător monetar asupra populaţiei. Îndeplinirea planului de predare a produselor agricole către stat era categoric obligatorie și implica pedepse crunte pentru datornici, dar și pentru agenţii care asigurau rechiziţiile în caz de neîndeplinire a planului.

Practica totală a „măturatului podurilor”

Planurile sovietice de predare către stat a produselor agricole în Basarabia erau extrem de exagerate și dezorganizau fatal mecanismele sociale formate de secole, de protejare a populaţiei împotriva foametei. De exemplu, ţăranii basarabeni erau obișnuiţi că impozitul agricol românesc se percepea în condiţiile, când se urmărea necondiţionat obiectivul asigurării minime a unei cantităţi de 80 kg de cereale pentru hrana fiecărui adult și 40 kg pentru fiecare copil. Ei nu puteau să-și închipuie, că statul sovietic va confisca pentru îndeplinirea planului toate rezervele de hrană din familiile ţărănești prin metoda „măturării podurilor”, condamnându-i efectiv pe oameni la moarte prin înfometare.

Este evident că penuria de produse alimentare din Moldova Sovietică în primii ani care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial a fost cauzată inclusiv de o secetă cumplită. Dar secetele nu sunt un fenomen neobișnuit pentru Moldova. Astfel, conform observărilor de lungă durată, în fiecare deceniu erau înregistraţi între doi și patru ani secetoși. Astfel, seceta periodică și recolta proastă se întâmplau destul de des în Moldova. Românii au acumulat din generaţie în generaţie experienţa de luptă cu calamitatea, la primele semne ale nenorocirii iminente oamenii începeau să consume în regim limitat produsele alimentare, astfel ca rezervele disponibile să le fie îndeajuns până la recolta nouă.

Un plan criminal, un plan asasin

În condiţiile de secetă și de eșec a recoltei în 1946 în Moldova sovietică, volumul total recoltat de cereale a fost la nivel de 365 mii tone. Pentru comparaţie: acest volum de recoltă a fost de 2,5 ori mai mic decât în1945 și de 5 ori mai mic decât în 1940. Și dat fiind că în Moldova deja în 1945 au fost observate cazuri locale de foamete, atunci rezerva de cereale în cantitate de 700 - 750 mii tone disponibilă în acel an, a fost acea linie critică dincolo de care se instala foametea în masă. În același timp, în 1946, republicii i s-a atribuit un plan complet nerealist pentru livrarea obligatorie a cerealelor la stat în volum de 265 mii tone. A fost un plan criminal, un plan asasin. Cu toate acestea, tocmai de la acest nivel a început în Moldova campania de stat de achiziţii obligatorii de cereale din vara anului 1946.

Forţarea îndeplinirii planurilor nerealiste de rechiziţii a produselor agricole a distrus sistemul vechi de secole de supravieţuire al satului basarabean în condiţii de secetă. Ca urmare, în mediul rural nu existau stocuri de asigurare de cereale și alte produse în caz de urgenţă: acestea au mers pe cheltuiala achiziţiilor. Iar confiscarea cerealelor supra plan din familiile înstărite l-a îndepărtat pe proprietar din viaţa rurală, care în mod tradiţional îi ajuta pe săraci în timpul foametei.

Cu capul în nisip, pe de o parte

Penuria de produse alimentare din republică a lăsat fără reacţie conducerea de la Chișinău. Ei nu au deranjat Moscova nici când în decembrie 1946 s-a înregistrat un salt al mortalităţii populaţiei pe motiv de foame. Oamenii mureau de foame cu miile, iar Chișinăul oficial era preocupat doar de îndeplinirea planului de predare a pâinii la stat. Anume eschivarea de la informarea la timp a Moscovei despre foametea din republică, a devenit motiv de critică pentru Alexei Kosîghin, adjunctul șefului guvernului de la Moscova, trimis de Stalin într-o delegaţie de informare la Chișinău.

În realitate Kosîghin trișa, desigur, fiindcă el cunoștea foarte bine regulile jocului regimului politic din care făcea parte. El nu putea să nu cunoască reacţia ostilă a lui Stalin la informaţiile despre foametea din 1946-1947, care parveneau de la conducerea diverselor regiuni ale URSS. Astfel, de exemplu, reacţia lui Stalin la informarea de către secretarul CC al PC(b) al RSS Ucrainene, R. Terehov, cu privire la foametea în masă a fost următoarea: „Ni s-a spus că dumneavoastră, tovarășe Terehov, sunteţi un bun orator, se pare, însă, că sunteţi un bun povestitor – aţi inventat o poveste despre foamete și v-aţi gândit să ne speriaţi, dar nu veţi reuși! Nu ar fi mai bine să renunţaţi la funcţia de secretar al Comitetului Regional de partid și al CC al PC(b) și să mergeţi să lucraţi la Uniunea Scriitorilor, veţi scrie povești, iar proștii le vor citi!”

Surd și orb la nenorocire, pe de alta

Moscova cunoștea foarte bune situaţia catastrofală din Moldova. Astfel, în anul 1946, doar în intervalul aprilie-iunie, au fost înregistrate aproximativ 1 700 de materiale informative pe tema foametei în masă, iar în 1947 – peste 2 000 având ca obiect starea de spirit a populaţiei înfometate. Despre foametea din Basarabia pe masa lui Stalin au fost puse informaţii semnate de Beria, unul din cei mai de încredere oameni al stăpânului de la Kremlin. Însuși Kosîghin a trăit pe propria experienţă furia lui Stalin, când întors din delegaţia la Chișinău, a relatat la ședinţa guvernului sovietic despre situaţia catastrofală de foame și distrofie alimentară pe care a constatat-o în Moldova. La auzul acestei informaţii, Stalin s-a înfuriat și l-a apostrofat dur pe Kosâghin, mult timp după aceasta luându-l peste picior cu porecla fratele nostru distrofic.

Foametea postbelică s-a extins asupra mai multor regiuni din URSS, cauzând moartea a peste un milion de cetăţeni sovietici. Dar cea mai cruntă foamea a fost în Moldova sovietică, în care au murit în jur 200 de mii de oameni. Și aceasta s-a întâmplat în condiţiile, când din volumul total de cereale obţinut în URSS în 1946 - o roadă scăzută, sub norma anuală obișnuită, 11,6 milioane de tone au fost utilizate pentru nevoile interne ale statului, celelalte 5,9 milioane de tone  au mers în rezerva de stat, dintre care 1,1 milioane de tone au fost destinate exporturilor. La 1 februarie 1947 în rezerva de stat erau stocate 10 milioane tone de grâne, cu 1,9 milioane de tone mai mult decât în aceeași perioadă a anului 1946. Utilizarea doar a unei cantităţi din stocurile de rezervă de cereale putea salva un milion de vieţi omenești, inclusiv vieţile a 200 de mii de moldoveni.

Înfometarea în masă ca instrument politic

Datele de mai sus denotă cu certitudine că exista posibilitatea de a evita foametea postbelică în URSS per ansamblu și în Moldova sovietică în particular în cazul în care politica statului sovietic ar fi avut ca scop suprem păstrarea vieţilor omenești. Însă logica instituţională a regimului sovietic funcţiona în alţi parametri. În numele victoriei socialismului – scopul suprem al ideologiei și regimului stalinist – erau aplicate fără discernământ politicile de represiune la scară largă, printre care politicile de înfometare în masă erau dintre cele mai eficiente. La fel cum episoadele repetate ale foametei în anii 1920-1930 în Uniunea Sovietică reprezentau un produs ideologic și politic substanţial al regimului totalitar stalinist, foametea din 1946-1947 a avut un caracter artificial și organizat.

Foametea postbelică organizată prin politicile dezechilibrate de rechiziţionare a produselor alimentare, de neajutorare eficientă a înfometaţilor, alături de revigorarea terorii prin noul val de represiuni al regimului stalinist, avea ca obiectiv principal, la scară unională, implantarea fricii abominabile în conștiinţa poporului biruitor în războiul cu fascismul, iar, în cazul RSS Moldovenești, era urmărit obiectivul accelerării procesului de sovietizare a teritoriului anexat de la România și pregătirea condiţiilor pentru colectivizarea forţată a ţărănimii.

Responsabil pentru foametea din anii 1946-47 în Moldova sovietică este regimul stalinist, care a utilizat foamea ca instrument de sovietizare a populaţiei, de stârpire a unei identităţi străine celei sovietice. Prin înfometarea în masă a populaţiei se urmărea anihilarea sentimentului de proprietar a categoriilor sociale indezirabile sistemului socialist, în primul rând, a ţărănimii necolectivizate.

Foametea și deportările mână în mână

Un argument în plus pentru regimul sovietic de a trece populaţia Moldovei prin școala calvarului foametei a constat în necesitatea exterminării elementului românesc ca identitate naţională a majorităţii populaţiei republicii. Astfel, încorporarea efectivă a RSS Moldovenești în URSS se făcea prin generarea atmosferei generalizate de frică, care era indusă de practicile exterminării fizice și morale a populaţiei încă nesovietizate. Și chiar dacă nu au existat directive directe emise de agenţii și organele sistemului sovietic privind organizarea foametei, responsabilitatea sistemului pentru provocarea acestui flagel rămâne valabilă. Înfometarea a fost una dintre pârghiile de bază în mâinile sistemului sovietic stalinist, care i-a impus în mod conștient populaţiei RSS Moldovenești, în anii de foamete 1946 – 1947, plata unui tribut enorm de greu în plan demografic, social, identitar, psihologic ș.a. pentru schimbarea forţată a relaţiilor economice de piaţă cu cele de tip sovietic.

Teroarea, inclusiv prin foamete, era principala pârghie politică a sistemului sovietic stalinist, aplicată cu scopul transformărilor socialiste. Faptul că episodul foametei postbelice a fost la foarte scurt timp succedat de deportările în masă din 1949, vine să confirme justeţea concluziei privind teroarea prin foamete ca mecanism politic conștient pus în aplicare de sistemul sovietic în RSS Moldovenească în anii 1946-1947.