DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Politicienii din coalliția de guvernare a Germaniei nu rezonează cu ideile lui Macron privind arhitectura de securitate a Europei

Politico
macron telefon

Politicienii din coaliţia aflată la guvernare în Germania, formată din Partidul Social Democrat (SPD), Verzii şi Partidul Liberal Democrat (FDP) au respins duminică afirmaţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la o posibilă viitoare arhitectură de securitate în Europa, informează dpa, citat de Agerpres.

Expertul SPD în politică externă, Nils Schmid, a declarat în ediţia de duminică a ziarului Die Welt:"Cuvintele lui Macron sunt surprinzătoare. NATO nu a ameninţat niciodată Rusia, dar a creat un cadru comun pentru aspecte de securitate prin Actul Fondator NATO-Rusia". Acum, a spus el, se pune problema asigurării securităţii europene în faţa şi împotriva Rusiei."Atât timp cât Rusia urmăreşte o politică externă imperialistă nu este posibilă o ordine paneuropeană a păcii care să includă Rusia".

Preşedintele Macron a declarat într-un interviu acordat sâmbătă postului francez TF1 că a discutat despre viitoarea arhitectură de securitate în Europa cu preşedintele Joe Biden în timpul recentei sale vizite în Statele Unite.''Aceasta înseamnă că unul din punctele esenţiale pe care trebuie să le soluţionăm - aşa cum a spus mereu preşedintele Putin - este teama că NATO va ajunge chiar la porţile sale şi desfăşurarea de arme care ar putea ameninţa Rusia. Acest aspect va face parte din chestiunile ce ţin de pace. Şi de aceea trebuie să îl pregătim", a spus Macron.

Ulrich Lechte, expert în politică externă al FDP, a lăudat eforturile diplomatice ale preşedintelui francez."O iniţiativă bună, dar disponibilitatea Rusiei şi a Ucrainei este condiţia de bază pentru astfel de negocieri. Agresiunea a venit întotdeauna de la Moscova".

Jurgen Trittin, din partea Verzilor, a declarat pentru Die Welt:"Garanţiile de securitate sunt importante, dar nu în mod unilateral. Cei care le cer trebuie să prezinte mai întâi garanţiile de securitate promise Ucrainei".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.