Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Politicienii americani se zbat să evite un 'shutdown' cu implicații globale

universul.net
congres sua

Camera Reprezentanţilor a aprobat marţi o prelungire a bugetului federal al statului în speranţa de a preveni astfel paralizia în trei zile a administraţiei americane, transmite AFP, conform Agerpres.

Textul, susţinut de aleşii democraţi şi republicani, trebuie adoptat în Senat până la miezul nopţii, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru a evita această ameninţare cu consecinţe devastatoare.

Dacă nu se face nimic pentru prelungirea bugetului până la această dată, 1,5 milioane de funcţionari publici vor fi lipsiţi de salarii, traficul aerian va fi perturbat, în timp ce vizitatorii parcurilor naţionale vor găsi porţile închise.

De asemenea, scenariul ar avea implicații globale majore, una dintre ele fiind punerea în pericol a finanțărilor pe care SUA le oferă în diferite zone de conflict, precum ajutorul acordat Ucrainei în războiul contra Rusiei.

Majoritatea aleşilor din ambele tabere nu îşi doresc această situaţie extrem de nepopulară, celebrul "shutdown", mai ales că se apropie Ziua Recunoştinţei.

La două luni după ce a evitat cu puţin blocarea unei părţi a ţării, cea mai mare putere economică a lumii se află din nou pe marginea prăpastiei.

Disensiunile din Congres, între republicanii majoritari în Cameră şi democraţii care deţin controlul în Senat, sunt de aşa natură încât oficialii aleşi nu pot vota în prezent bugetele pe un an, spre deosebire de majoritatea economiilor lumii. În schimb, Statele Unite trebuie să se mulţumească cu o serie de mini-bugete pentru o perioadă de una sau două luni.

De fiecare dată când expiră unul dintre aceste bugete, este reluată întreaga procedură: negocieri dure, comentate pe larg pe reţelele de socializare, ameninţări, apoi o serie de voturi, în Cameră Reprezentanţilor şi în Senat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.