Siguranță și încredere: polițist prins în flagrant în timp ce vindea cocaină

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 24-06-2022

Actualizat: 24-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Un polițist din Craiova a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri, chiar de către colegii săi. Flagrantul a avut loc pe o stradă din Bănie.

Agenţii de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate l-au prins în momentul în care încerca să vândă drogurile, informează Jurnalul Olteniei. Ar fi încercat să vândă 20 de grame de cocaină, potrivit surselor jurnalistice. El ar fi fost și consumator.

Polițistul lucra din 2016 la Biroul Rutier, dar acum este în concediu de paternitate. A fost suspendat din funcție, anunță surse din cadrul MAI.

Atât polițistul prins, cât și consumatorul au făcut contestație la arestare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri