Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poliţist local, trimis în judecată pentru tortură urmată de moartea victimei. El e a fost filmat în timp ce bate un om al străzii, încătuşat

dosare

Un poliţist local din Arad a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de tortură urmată de moartea victimei, fiind acuzat că a bătut cu bestialitate un om fără adăpost pe care îl ridicase de pe stradă, după ce primise o reclamaţie conform căreia agasa trecătorii. Poliţistul a fost filmat în timp ce îl bate pe bărbatul care a murit, la scurt timp, la spital, potrivit news.ro.

Incidentele au avut loc în luna iulie a acestui an, iar joi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au anunţat că au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a poliţistului care are 29 de ani.
Totul s-a petrecut în seara zilei de 14 iulie, când administratorul unei case de schimb valutar cu  punctul de lucru în Piaţa Gării din municipiul Arad a sesizat telefonic Poliţia Locală Arad în legătură cu comportamentul agresiv al unui bărbat care consuma substanţe halucinogene din pungă şi agasa trecătorii. La locul indicat au intervenit trei poliţişti locali, care, folosind forţa fizică, l-au ridicat pe bărbatul reclamat, luându-l în cătuşe, cu mâinile prinse la spate.
Bărbatul a fost dus la sediul Poliţiei Locale Arad, situat pe Calea Victoriei, unde echipajul a ajuns la orele 20:10.
„În parcarea interioară, doi dintre membrii echipajului exercită acte de violenţă asupra persoanei vătămate, care era încătuşată cu mâinile la spate. Agentul L. F-N i-a aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu piciorul în zona capului, iar agentul G.C. i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu piciorul în partea posterioară, înainte ca aceasta să fie condusă în sediu, aspecte surprinse de către camerele de supraveghere video instalate pe exteriorul clădirii. Ulterior, persoana vătămată, încătuşată cu mâinile la spate a fost condusă de către agentul L. F-N în incinta sediului, într-un birou care nu este prevăzut cu sistem de supraveghere video. În interior, agentul L F-N, a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate, iar aceste aspecte au fost înregistrate de camerele de supraveghere video instalate în incinta sediului. Din imagini se poate observa că agentul L avea în mâna dreaptă un obiect, care posibil să facă parte din dotarea acestuia, respectiv o tonfă”, informează procurorii.
În jurul orelor 20:42, unul dintre agenţi solicită intervenţia unei ambulanţe.
„În jurul orelor 21:12 se pot observa imagini în care persoana vătămată este scoasă pe targă din sediu de către personalul medical şi transportată la UPU din cadrul S.C.J.U Arad, unde la data de 15.07.2023 a fost declarat decesul de către personalul medical”, adaugă anchetatorii.
Necropsia a arătat că moartea victimei a fost violentă, fiind determinată de o intoxicaţie acută cu substanţă neidentificată, însă s-a constatat şi existenţa mai multor leziuni traumatice externe, care au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure/planuri dure, leziuni traumatice care necesită 7 - 9 (şapte - nouă) zile de îngrijiri medicale.
„Având în vedere împrejurarea că erau descrise mai multe leziuni externe, lucrătorul de poliţie judiciară din cadrul P.M.A.-B.I.C. a primit o completare a Raportului de constatare preliminară, în care au fost descrise leziunile traumatice externe constatate cu ocazia efectuării necropsiei”, mai arată datele din anchetă.
Astfel, Raportul medico-legal de necropsie realizat în octombrie 2023 arată „o stare total diferită faţă de constatarea preliminară anterioară”.
Conform legiştilor, moartea bărbatului a fost violentă şi a fost determinată de şocul traumatic ca urmare a traumatismului cranio-cerebral cu hemoragie meningo-cerebrală, şi toracic cu leziuni de contuzie ale mediastinului, pericardului şi cordului urmate de ruptură de cord, cu hemopericard consecutiv, cu evoluţie rapid agravată de tulburările cascadei de  coagulare a sângelui, survenite la un organism tarat, cel mai probabil pe fondul de intoxicaţie etanolică acută, cu sindrom de hepatocitoliză prin necroză de coagulare hepatocitară şi acidoză metabolică severă cu alterarea consecutivă a hemostazei fiziologice. Leziunile traumatice externe descrise în conţinutul constatărilor preliminare au putut fi produse prin loviri multiple repetate, cu corpuri dure şi contondente, posibil şi cu un corp contondent  de formă cilindrică .
„Opinăm faptul că leziunile traumatice descrise la nivelul capului la examenul intern, la nivelul toracelui, pericardului şi cordului au legătură de cauzalitate conjugată sau complexă prin factori concuratori cu mecanismul tanatogenerator atât prin patologia preexistentă (epicardită cronică, lipomatoză miocardică, infarct miocardic cu schiţă de ţesut de granulaţie) agravată de o intoxicaţie etanolică acută cu sindrom de hepatocitoliză şi stare de acidoză metabolică severă cu alterarea hemostazei fiziologice la momentul prezentării pacientului în unitatea de primiri urgenţe, cât şi prin complicaţiile determinate de leziunile traumatice suferite (hemoragie meningo-cerebrală, ruptură de cord şi hemopericard consecutiv)”, au concluzionat procurorii care îl acuză pe poliţistul local de moartea bărbatului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.