Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poliţişti rutieri din Galaţi, trimişi în judecată pentru că luau mită de la şoferi

ciocanel judecator

Cinci poliţişti rutieri din judeţul Galaţi au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului General pentru că au cerut mită de la mulţi şoferi, prinşi cu diverse abateri la Codul rutier, în timp ce doi poliţişti sunt acuzaţi că au distrus un dispozitiv de înregistrare audio-video montat de procurori într-o maşină a Poliţiei.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, au fost trimişi în judecată agenţii de poliţie Marin Manole, Maricel Pascal, Gheorghe Corovancă, Sorin Bejan, Valeriu Glod, Todorel Nedelcu, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual. Ultimii doi sunt acuzaţi şi de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri. Procurorii susţin că, în anul 2015, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, Marin Manole, agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Cosmeşti din judeţul Galaţi, a primit cu titlu de mită sume cuprinse între 200 şi 300 de lei, pentru a nu sancţiona contravenţional persoane pe care le-a surprins depăşind autovehicule pe o porţiune de drum unde depăşirea este interzisă, abatere sancţionată cu puncte amendă şi suspendarea dreptului de a conduce.

În plus, Marin Manole a întocmit procese verbale de contravenţie, în care a menţionat contrar realităţii faptul că abaterile au constat în conducerea unui autovehicul fără a purta centura de siguranţă sau fără a folosi luminile de întâlnire, iar într-un caz nu a întocmit niciun document cu privire la cele constatate.

De asemenea, în acelaşi an, Maricel Pascal şi Gheorghe Corovancă, agenţi de poliţie din cadrul IPJ Galaţi - Serviciul Rutier, au primit cu titlu de mită suma de 300 de lei, pentru a nu sancţiona contravenţional o persoană ce a fost surprinsă conducând un autovehicul cu o viteză mai mare cu 50 km/h decât cea maxim admisă pe acea secţiune de drum, abatere sancţionată cu puncte amendă şi suspendarea dreptului de a conduce. Cei doi poliţişti nu au întocmit niciun document cu privire la cele constatate.

Sorin Bejan, agent şef principal de poliţie în cadrul IPJ Galaţi - Poliţia Municipiului Tecuci - Biroul de Poliţie Rutieră, este acuzat de procurori că, în cursul anului 2015, a primit ca mită suma de 100 lei pentru a nu sancţiona contravenţional o persoană ce a fost surprinsă conducând pe drumurile publice un autoturism cu inspecţia tehnică periodică expirată, abatere sancţionată cu 9 - 20 puncte amendă şi reţinerea certificatului de înmatriculare (cu eliberarea unei dovezi cu drept de circulaţie 15 zile) şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a avea încheiată asigurare obligatorie valabilă, abatere sancţionată cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei şi cu măsura reţinerii certificatului de înmatriculare sau înregistrare şi retragerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculelor neasigurate, aflate în trafic, eliberând dovada fără drept de circulaţie.

Procurorii arată că Sorin Bejan a întocmit un proces verbal în care a consemnat în mod nereal că persoana contravenientă a condus un autovehicul pe un sector de drum pe care accesul este interzis, abatere sancţionată cu doar 2 - 3 puncte amendă şi 2 puncte penalizare. Acelaşi poliţist este acuzat că a primit mită de la Ionuţ Rafael Luca, ce a fost surprins conducând un autoturism pe drumurile publice săvârşind o abatere ce atrage suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile. Poliţistul a întocmit un proces verbal în care a consemnat că Rafael Luca a condus un autovehicul pe un sector de drum pe care accesul este interzis, abatere sancţionată cu 2 - 3 puncte amendă şi 2 puncte penalizare, şi că nu a respectat semnificaţia indicatoarelor şi marcajelor de interzicere sau restricţie ori a celor temporare, cu excepţia celor care interzic accesul sau depăşirea, care se încadrează în altă clasă de sancţiuni.

Totodată, probatoriul a relevat că Valeriu Glod, agent şef de poliţie în cadrul IPJ Galaţi - Poliţia Municipiului Tecuci - Biroul de Poliţie Rutieră a primit ca mită, în anul 2015, suma de 60 de lei pentru a nu sancţiona contravenţional o persoană care a fost surprinsă conducând un autoturism pe drumurile publice săvârşind o abatere ce atrage suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile. În procesul verbal întocmit de agent s-a consemnat în fals că persoana contravenientă a condus un autovehicul fără a purta centura de siguranţă, abatere sancţionată cu 2 - 3 puncte amendă şi 2 puncte penalizare, dându-i doar o amendă de 105 lei, conform Agerpres.

De asemenea, la data de 21 august 2015, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu o autospecială din dotarea Poliţiei Rutiere Tecuci, Valeriu Glod a descoperit în interiorul acesteia şi ulterior a demontat şi sustras, împreună cu agentul şef principal Tudorel Nedelcu, un dispozitiv de înregistrare imagini şi sunete montat în interiorul habitaclului autospecialei, pe care ulterior l-au distrus, în vederea împiedicării aflării adevărului în cadrul procedurii judiciare pentru documentarea căreia se montase respectivul dispozitiv. Dosarul se va judeca la Tribunalul Galaţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.