Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polițiștii au dat amenzi de circa 500.000 de lei pentru braconaj piscicol și au confiscat aproape o tonă de pește

Poliţiştii au aplicat 868 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 494.000 de lei, şi au confiscat aproape o tonă de peşte în cadrul acţiunii "Action Day - Fishery" desfăşurată în zilele de 24 şi 25 martie pentru combaterea braconajului piscicol şi a activităţilor ilegale cu peşte şi produse din peşte.

Inspectoratele de Poliţie judeţene Brăila, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Teleorman, Tulcea şi Vâlcea şi Serviciul de Poliţie Delta Dunării au executat 389 de controale, dintre care unul în apele maritime teritoriale, 99 în apele continentale, 13 în amenajările piscicole şi asociaţiile de profil, 56 pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării peştelui, produselor şi subproduselor din peşte şi 174 pe linia legalităţii transportului peştelui, produselor şi subproduselor din peşte, a informat, marţi, Inspectoratul General al Poliţiei Române, printr-un comunicat transmis AGERPRES.

Au fost verificate 128 de societăţi comerciale, 28 de amenajări piscicole şi asociaţii de profil, 89 de pieţe, târguri şi alte 80 de obiective.

"Au fost constatate 39 de infracţiuni, dintre care 23 prevăzute de OUG nr. 23/2008, zece prevăzute de Codul Penal şi şase prevăzute de alte acte normative, fiind aplicate 868 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 494.000 de lei, dintre care 64 la OUG nr. 23/2008, în valoare totală de 8.000 lei, şi 804 prevăzute de alte acte normative, în valoare totală de 486.000 de lei", a precizat IGPR.

De asemenea, au fost verificate 1.623 de mijloace de transport - 1.541 de vehicule, 52 de ambarcaţiuni şi alte 30 de mijloace.

La activităţi au participat poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi angajaţi ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi ai altor structuri.

În cadrul activităţilor au fost confiscate 919 kilograme de peşte, dintre care 136 de kilograme de crap, 328 de kilograme de caras, 113 kilograme de plătică, şase kilograme de şalău şi 336 de kilograme de alte specii.

Totodată, au fost ridicate şi confiscate 300 de carmace, 116 plase monofilament, 18 plase de pescuit, din fir textil, un autovehicul şi alte 1.605 bunuri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.