Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poliţiştii au găsit 195 de persoane dispărute, dintre care 80 de minori, doar în această săptămână

ebihoreanul.ro
cautari disparut politie

Poliţiştii au găsit, în această săptămână, 195 de persoane dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată.

Astfel, în perioada 9 - 15 februarie, poliţiştii din întreaga ţară, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române, au depistat 134 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 80 de minori, scrie news.ro.

De asemenea, au fost depistate 61 de persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 43 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 3 aveau mandate de arestare preventivă, 9 persoane aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare, 5 aveau emise sentinţe de internare în unităţi medicale de specialitate, iar o persoană era evadată.

Spre exemplu, un bărbat, de 34 de ani, din judeţul Galaţi, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de viol, a fost depistat, în 9 februarie, de poliţiştii din Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi încarcerat în Penitenciarul Rahova.

În 11 februarie, poliţiştii din Roman au depistat şi încarcerat, în Arestul din Neamţ, un bărbat de 27 de ani, urmărit pentru că se sustrăgea arestării preventive pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.

Un alt bărbat, de 41 de ani, din judeţul Vâlcea, care se sustrăgea executării arestării preventive pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, a fost depistat, în 12 februarie, de poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj şi încarcerat în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.