Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polițiștii au întocmit lista neagră a agresorilor sexuali: zeci de mii de români se află sub supraveghere

BLACK LIST LISTA

Aproape 51.000 de persoane sunt înscrise în registrul cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, a anunțat sâmbătă IGPR.

Potrivit unui comunicat al IGPR, în perioada 20 – 26 ianuarie 2023, în urma acțiunilor desfășurate au fost luate în supraveghere 273 de persoane, față de care organele judiciare au dispus măsuri preventive, informează News.ro.

Astfel, față de 74 de persoane a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, iar față de 199 de persoane cea a controlului judiciar.

În prezent, se află în supraveghere 11.504 persoane cu măsuri preventive, dintre care 1.543 se află în arest la domiciliu, 9.939 se află sub control judiciar, iar față de 22 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune.

Sumele stabilite de organele judiciare prin măsurile preventive de control judiciar pe cauțiune dispuse în anul 2022 sunt în valoare de 3.450.500 de euro și 150.020 de lei.

IGPR anunță că, în 26 ianuarie 2023, existau 50.836 de persoane înscrise în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, pentru care Poliția desfășoară activități de supraveghere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.