Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polițiștii de la Transporturi au făcut acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență

vrancea24
politia transporturi feroviare

Polițiștii de la Transporturi au făcut acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență

În perioada 23–24 aprilie 2024, poliţiştii de la Transporturi au acționat pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu violență.

La acţiune au participat poliţişti, jandarmi și polițiști locali care au efectuat verificări în 528 de de staţii de cale ferată, 490 de trenuri de călători și 180 de zone limitrofe căii ferate, fiind legitimate 3.227 de persoane.

Totodată, au fost depistați 10 minori lipsiți de supraveghere și 60 de migranți, o persoană cu alertă instituită în baza prevederilor Legii nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, față de două persoane a fost dispusă măsura reținerii, iar pentru o persoană măsura arestării preventive.

De asemenea, polițiștii au constatat 6 infracțiuni și au aplicat 384 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 113.720 de lei.

Exemple:

1. La data de 23 aprilie 2024 polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Brașov, în timp ce desfășurau activități de patrulare în stația C.F Brașov Călători, au legitimat un bărbat, de 38 ani, care avea un comportament suspect și nu își putea justifica prezența în zonă.

În urma verificărilor în bazele de date ale M.A.I. a rezultat faptul că bărbatul era urmărit internațional, autoritățile din Austria emițând pe numele său un mandat european de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

Persoana în cauză a fost predată polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, care au reținut-o și introdus-o în Centrul de Arestare și Reținere Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru 24 ore.

Bărbatul urmează să fie prezentat Curții de Apel Brașov, pentru confirmarea mandatului european de arestare.

2. La data de 23 aprilie 2024, ora 16:00, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași – Biroul de Investigații Criminale au depistat un bărbat, de 42 de ani, cercetat într-un dosar penal și care se sustrăgea cercetărilor.

În urma probatoriului administrat, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore față de acesta. Ulterior, la data de 24 aprilie 2024, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Iași cu propunere de arestare preventivă.

Instanța a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

3. La data de 24 aprilie 2024, ora 08:00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Vaslui au fost sesizați telefonic prin apel S.N.U.A.U. 112 de către administratorul unei societăți comerciale din Municipiul Vaslui despre faptul că în noaptea de 23 spre 24 aprilie 2024 persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție în incinta localului său, aflat pe peronul stației CFR Vaslui, de unde ar fi sustras bani și băuturi alcoolice.

În urma cercetărilor, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea furtului, un tânăr de 19 ani, domiciliat județul Vaslui.

Față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, la data de 25 aprilie 2024 fiind prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

4. La data de 23 aprilie 2024 polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Suceava au fost sesizași prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat, despre faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras telefonul mobil, în timp ce se afla în sala de așteptare a stației CFR Verești.

În urma verificărilor și activităților desfășurate, polițiștii de la transporturi au identificat persoana bănuită de comiterea furtului.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

5. La data de 23 aprilie 2024, între orele 08:30 – 10:30, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani au organizat și desfășurat o activitate preventiv-educativă, în stațiile CF Botoșani și Leorda, precum și în două trenuri de călători.

Astfel, au fost prezentate și dezbătute temele „Cum să nu devenim victime ale faptelor cu violență în stațiile CF și în trenurile de călători” și „Siguranța rutieră în zona trecerilor la nivel cu calea ferată”.

Polițiștii au distribuit pliante cu caracter informativ-educativ, fiind transmise recomandări privind supravegherea atentă a bunurilor personale, atât la urcarea și coborârea din tren cât și în sălile de așteptare.

6. La data de 24 aprilie 2024, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Craiova Călători au fost sesizați de către un bărbat din județul Olt, despre faptul că fiul său, cunoscut cu afecțiuni psihice, a plecat din complexul stației C.F. Craiova și nu mai poate fi găsit.

În urma verificărilor efectuate în colaborare cu polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Dolj, persoana în cauză a fost depistată în stația CF Filiași, fără a fi victima vreunei infracțiuni. Ulterior, aceasta a fost predată familiei.

Acțiunile preventive și de combatere a faptelor antisociale vor continua, cu efective mărite, la nivelul Poliției Transporturi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.