Poliţiştii din Bistriţa-Năsăud continuă căutările fetei de 13 ani, care a plecat de acasă şi nu s-a mai întors

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 28-07-2020

Actualizat: 28-07-2020

Poliţiştii din Bistriţa-Năsăud continuă căutările unei fete de 13 ani care a plecat voluntar de la domiciliu, din localitatea Arcalia, şi nu s-a mai întors.

"Până la această dată, minora nu a fost găsită, iar poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, împreună cu celelalte structuri cu atribuţii pe linie de ordine şi siguranţă publică, rutieră, dar şi cei de la Biroul de Transporturi Judeţean Bistriţa-Năsăud desfăşoară în continuare activităţi specifice în vederea găsirii minorei. Imediat după sesizarea dispariţiei a fost dispusă căutarea la nivel naţional a tinerei. De asemenea, poliţiştii distribuie fotografia fetei în zona unor magazine, centre comerciale, staţii taxi, gări şi autogări din judeţ", se arată într-un comunicat al IPJ Bistriţa-Năsăud, transmis marţi AGERPRES.

Citește și: Florin Cîțu, măsuri drastice împotriva baronilor și bugetarilor: 'Vor fi controale la sânge la modul în care banul public este folosit'

Conform sursei citate, pe 20 iulie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la data de 8 iulie, Felicia Marcela Moldovan, în vârstă de 13 ani, a plecat voluntar de acasă şi nu a mai revenit. Aceasta a mai avut plecări voluntare, însă a fost găsită de fiecare dată.

Semnalmentele tinerei sunt: înălţime 1,40 - 1,50 m, aproximativ 45 de kg, faţă ovală, ochi căprui, păr negru, lung. La data plecării aceasta era îmbrăcată cu pantaloni de blugi, de culoare albastră, tricou de culoare albă cu imprimeu şi adidaşi portocalii.

Persoanele care deţin informaţii ce pot conduce la găsirea fetei sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri