Poliţiştii din Ilfov au prins un șofer conducând cu 203 de kilometri pe oră: limita legală de viteză în zona aceea este de 80 de kilometri pe oră

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 12-03-2023

Actualizat: 12-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Target Intellect

Un şofer a fost prins de poliţiştii din Ilfov conducând cu 203 de kilometri pe oră, într-o zonă în care limita legală de viteză este de 80 de kilometri pe oră.

Alți doi șoferi au fost prinși, pe același drum, cu 147 de kilometri pe oră, respectiv 145 de kilometri pe oră.

Polițiștii din Ilfov au acționat sâmbătă pe DN2, în zona localității Șindrilița, pentru prinderea șoferilor vitezomani.

S-au dat 251 de amenzi, în valoare totală de 109.285 de lei. Dintre acestea, 102 de amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea vitezei, 34 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 10 sancțiuni pentru lipsa documentelor, iar celelalte sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri la regimul rutier.

Au fost reținute 9 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.

Doi șoferi au condus cu viteza de 203 km/h, respectiv 147 km/h, pe un sector de drum unde limita legală de viteză este de 80 km/h.

Acțiunile au continuat duminică dimineață, polițiștii rutieri ilfoveni prinzând și alți șoferi care au depășit limita maximă de viteză, de 80km/h, pe tronsonul de drum respectiv, unul dintre aceștia rulând cu viteza de 145 de km/h.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri