Peste 70 de infracţiuni au fost constatate de poliţiştii nemţeni, în perioada sărbătorilor pascale, fiind depistate în flagrant 7 persoane bănuite de comiterea unor fapte de natură penală, conform Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Georgiana Moşu, a precizat că, în aceeaşi perioadă, poliţiştii rutieri au reţinut 74 de permise de conducere ale unor şoferi care au încălcat legislaţia rutieră.
"Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, au fost aplicate 551 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 260.000 lei", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
În perioada 24 - 26 aprilie, poliţiştii au intervenit la aproximativ 400 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
Polițiștii din județul Neamț au constatat peste 70 de infracţiuni, în perioada sărbătorilor pascale
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

44
Poliţiştii au deschis o anchetă, după ce un tânăr de 19 ani l-ar fi înjunghiat pe altul de 20 de ani, în Chiajna
44

165
Adevărul din spatele marketingului: de ce ar trebui să eviți carcasele 'antibacteriene' pentru telefon
165

148
Tânăra de 23 de ani, rănită în accidentul din judeţul Vâlcea a murit la spital
148

245
Parchetul European pune sub lupă 'afacerea microbuzelor școlare' finanțată prin PNRR / Dragoș Pîslaru va trimite Corpul de Control pentru verifica achizițiile
245

228
Horoscopul zilei de 15 aprilie 2026. Gemenii au stări emoționale intense. Află ce se întâmplă cu zodia ta
228

108
Intervenţie a forţelor speciale, după ce mai multe persoane au ameninţat o patrulă formată dintr-un poliţist şi un jandarm - Motivul scandalului este legat de faptul că forţele de ordine au cerut unui cetăţean să dea muzica mai încet
108

64
Amplă operaţiune de căutare a unui bărbat dispărut din judeţul Bacău
64

78
Accident cu trei motociclete, la intrare în Deva - Două persoane au fost transportate la spital
78

3.146
VIDEO Doi polițiști de la Rutieră s-au apucat să cânte manele în autospeciala de Poliție: ”Să sară permisele, să vină permisele!”
3.146

31
intervenţie în Masivul Ceahlău, pentru acordarea primului ajutor şi evacuarea unei victime cu traumatism de membru inferior - O altă persoană a suferit o criză cardiacă, în zona Staţiunii Durău
31

40
Incendiu violent în localitatea Săcărâmb, comuna Certeju de Sus, unde două case au fost cuprinse de flăcări - Exista riscul extinderii la casele aflate în imediata apropiere
40

38
Tânăr din Maramureș, prins beat la volan, fără ITP și RCA valabil / În Cluj, polițiștii au avut un caz similar
38

44
Haos pe șoselele din România: Aglomerație pe principalele autostrăzi și DN-uri din țară
44















Comentează