Poliţiştii din Vaslui au confiscat 12.000 de petarde de la un adolescent de 17 ani

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 22-11-2017

Actualizat: 22-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: www.stiripesurse.ro

Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost prins, de poliţişti din cadrul Biroului de Ordine Publică Vaslui, în timp ce comercializa în mod ilegal materiale pirotehnice. "În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că minorul deţinea, în mod ilegal, 12.000 de petarde. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 37 din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive. Petardele au fost ridicate în vederea cercetărilor", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Silvia Manta, conform Agerpres.

Pentru comercializarea fără drept de articole pirotehnice, pedeapsa prevăzută de lege este de la un an la trei luni de închisoare, a menţionat sursa citată.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri