Polițiștii i-au prins pe indivizii care au atacat mai multe persoane cu spray lacrimogen, în Sectorul 5

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 11-05-2020

Actualizat: 11-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Poliţiştii din Bucureşti au identificat doi bărbaţi, suspectaţi în cazul pulverizării de spray lacrimogen în faţa unui imobil din Sectorul 5, în prezenţa mai multor persoane, aceştia fiind cercetaţi pentru lovire şi alte violenţe.

”În continuarea cercetărilor cu privire la evenimentul din 10 mai a.c. din Sectorul 5, unde un barbat reclama faptul că două persoane necunoscute, ce purtau măşti faciale de protecţie, au pulverizat cu un spray iritant lacrimogen, după care au fugit, facem precizarea că astăzi, politiştii Secţiei 19 au identificat doi bărbaţi de 31 şi 37 de ani, bănuiţi de săvârşirea faptei, aceştia fiind aduşi la sediul subunităţii pentru audieri”, a transmis, luni seară, Poliţia Capitalei.

Citește și: Aproape de o nouă autostradă în România! Ludovic Orban a semnat contractul – Întârziere de 2 ani și jumătate

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri