DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Polițiștii intră puternic în piața țigărilor: percheziții la samsarii care vând tutun ilegal

perchezitii

Poliţia Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au efectuat, joi, şase percheziţii în Bucureşti şi au pus în aplicare trei mandate de aducere, într-o cauză privind infracţiunea de producere fără drept de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare.

Potrivit unui comunicat al DGPMB, din 2019 şi până în prezent, persoane din Bucureşti ar fi achiziţionat, prin intermediul unor companii de curierat, importante cantităţi de tutun din spaţiul intracomunitar, iar ulterior procesării le-ar fi valorificat în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, informează Agerpres. 

"Persoanele vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice", precizează Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de săvârşirii de producere fără drept de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.