Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polițiștii locali cer în stradă beneficii pentru condiţii deosebite de muncă; Ministrul Dezvoltării a chemat la discuții liderii protestatarilor

BNS
Proteste politisti locali

Marţi și miercuri, Federaţia Naţională a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală România organizează proteste în faţa Ministerului Dezvoltării. Poliţiştii locali aduc în atenția autorităților necesitatea acordării de beneficii materiale pentru condiţii deosebite de muncă și cer introducerea obligativității acordării normei de hrană pentru toţi poliţiştii locali, întrucât doar jumătate dintre aceștia beneficiază de acest drept la nivel naţional. De asemenea, solicită modificări în legislaţia care reglementează funcţionarea Poliţiei Locale, potrivit News.ro

O delegație a protestatarilor condusă de președintele BNS, Dumitru Costin este primită la discuții, în aceste momente, de ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea.

 

Protestele organizate marţi şi miercuri începând cu ora 11:00 la Ministerul Dezvoltării sunt autorizate. Pentru marţi sunt aşteptaţi 500 de protestatari din toată ţara, iar miercuri autorizaţia a fost eliberată pentru 100 de persoane, a declarat pentru News.ro preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală România, Eugen Tone.

Poliţiştii locali solicită respectarea în totalitate a prevederilor legii 155/2010, inclusiv art. 35, lit. B, articol care se referă la încadrarea activităţii în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii de muncă, potrivit legii,. Ei cer de asemenea acordarea de compensaţii pentru efectuarea serviciului zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale.

Polițiștii locali cer în stradă beneficii pentru condiţii deosebite de muncă

 

„Solicităm compensaţii financiare pentru că suntem singura categorie profesională din România, bugetară sau din mediul privat, care nu are nici cea mai mică compensaţie. Ordonanţa 115 a menţionat că poliţiştii de la Poliţia Română, cei din penitenciare beneficiază de un spor pentru sâmbete, duminici, sărbători legale, de 75% pe zi. Noi nu”, a declarat Eugen Tone.

Federaţia Naţională a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală România (FNSUPLR), afiliată la BNS, anunţă că principala revendicare a acestui protest este legată de respectarea în totalitate a prevederilor legii 155/2010, inclusiv art. 35, lit. b (articol referitor la încadrarea activităţii în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii de muncă, potrivit legii).

De asemenea, sindicaliştii anunţă şi alte revendicări: acordarea de compensaţii pentru efectuarea serviciului in SDSL; introducerea in sesiune legislativă a mult trâmbiţatului proiect POCA elaborat de MDLPA; acordarea normei de hrană în mod obligatoriu; transformarea unui post la mia de locuitori în un poliţist local la mia de locuitori; statutul poliţistului local.

Sindicaliştii reclamă că Statutul poliţiştilor este blocat de 4 ani

 

Acesta a precizat că poliţiştii locali vor de asemenea acordarea normei de hrană în mod obligatoriu.

”Norma de hrană se acordă în funcţie de bugetul alocat şi, mai mult, se poate acorda pe perioadă determinată. Din totalul poliţiştilor locali, la nivel naţional 40% au normă de hrană, 10% au pe perioadă determinată iar 50% nu beneficiază deloc de normă de hrană şi nici de indemnizaţia obligatorie conform legii 153, pentru că suntem excepţie”, a explicat liderul de sindicat.

Poliţiştii locali solicită de asemenea modificarea legii în aşa fel încât, dacă în prezent, poliţiile locale au în structura lor un post la o mie de locuitori, aceste posturi incluzând personalul din birouri sau pe cel TESA, pe viitor să existe un poliţist local la o mie de locuitori.

„Pentru că TESA, spre exemplu, nu iese cu noi în stradă”, a precizat Eugen Tone.

La începutul lunii decembrie 2023, Federaţia Naţională a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală a demarat o campanie publică pentru a atrage atenţia importanţei existenţei poliţiştilor locali în societate. Campania se intitulează #şinoiexistăm!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.